Advertisement

Tragediile emigrării: familie de români cu doi copii mici trăiește la mila oamenilor într-o gară din Spania

O familie de români, mamă și fiu, locuiesc de mai multe săptămâni în două autoturisme parcate în gara din Fuenlabrada din Madrid. Fiica femeii, care are la râdul ei doi copiii de un an și respectiv trei ani, spune că e pe punctul de a fi evacuată și va trebui să se mute în același loc cu restul familiei, relatează inforoes.com.

Maria și copiii ei au venit în Spania pentru un trai mai bun, după ce au fost evacuați din casa din România. Nu au găsit nimic de muncă și acum locuiesc în mașini și trăiesc din mila trecătorilor, sunt ajutați de Nicoleta, fiica femeii.

Tânăra locuiește într-o cameră, cu cei doi copii și primește un ajutor social de 560 de euro de la Primărie. Din acești bani plătește 380 de euro chirie, iar din restul încercă să-și ajute familia.

Însă, proprietara camerei unde locuiește i-a spus să-și caute chirie în altă parte deoarece o deranjează zgomotul făcut de cei mici. Ea se teme că va ajunge să locuiască alături de restul familiei, în cele două mașini.

Și de parcă soarta nu le era destul de potrivinică, pe 9 octombrie, un autoturism a intrat în mașina în care dormeau Maria și fiul ei. Acum, cei doi se plâng de dureri de spate și cervicale.

Consulul României la Madrid, Irina Marin, ne-a declarat: „Din păcate nu cunoaștem acest caz, deoarece până acum nu am primit nicio solicitare de sprijin consular din partea acestei familii. Vom lua legătura cu autoritățile spaniole, iar în cursul zilei de astăzi (n.red.26 octombrie) vă vom trimite un răspuns”.

CITEȘTE ȘI:

Cum e la un consulat itinerant românesc din Spania: Țipete, urlete, cozi imense, funcționari aroganți și șpagă de 50 de euro pentru un bon de ordine. ”La noi vin tot felul de nebuni”

Prezența unor români lângă o școală din Spania dă naștere la un val de indignare: ”Zona a devenit nesigură”

Ambasadoarea Gabriela Dancău din Spania, amestecată fără voia ei într-un miting electoral: ”Nu ne asociem în niciun fel cu astfel de manifestări”

Mama fetiței umilite în Spania e disperată: ”Încearcă să-mi convingă copilul că nu s-a întâmplat nimic”

“Români, mi-e scârbă de voi, scârboșilor”, inscripții rasiste împotriva românilor din Spania