Gazeta Romaneasca

You are here:

PDL Italia despre mitingul de la Roma:"Este o vânătoare de vrăjitoare"

Email Imprimare PDF

La mitingul din faţa Ambasadei României de la Roma au fost prezenţi şi lideri ai filialelor din Italia a partidelor de opoziţie româneşti. Ciprian Manoliu, preşedinte PSD Milano, Florin Tătaru, preşedinte PSD Roma, Robert Araveicei, coordonator PNL Italia. Nu au afişat sigle de partid, mitingul nefiind politizat. Prezenţa lor a fost însă interpretată de cei care nu sunt de acord cu protestele ca o dovadă a manipulării manifestanţilor de către USL. La miting s-a strigat "PDL - Srl", doi foşti membri PDL Italia şi-au dat foc la carnetele de partid, dar nu s-a strigat nimic contra partidelor din opoziţie. Liderii PDL Italia au reacţionat după manifestaţia de la Roma.

"Situaţia din Diaspora e diferită faţă de ce se întâmplă acasă. În plus, membrii PDL Italia nu au avut niciun avantaj material şi nu au ocupat nicio funcţie în vreun minister sau instituţie a statului. Ceea ce facem aici e din convingere" ne-a declarat Ioan Săvoiu, preşedintele PDL Italia (foto 1).

Săvoiu este convins că prezenţa reprezentanţilor PSD şi PNL nu era necesară, că este doar o dovadă că şi-au făcut datoria faţă de partidele lor, faţă de şefii.

"Manifestarea, în general, rămâne după părerea mea o atitudine de contestare a anumitor părţi sociale contra unor sisteme de guvernare, iar în contextul ultimelor schimbări economice din lume e ceva normal. Manifestările din ţară în opinia mea au fost generate şi de lipsa de comunicare dintre putere şi populaţie. Cât despre cele din Diaspora, simple răbufniri ale unor persoane care public şi-au manifestat dezaprobarea faţă de preşedintele Băsescu şi guvernul Boc.

E de ajuns să facem un calcul între cei care au votat actuala putere, au votat preşedintele şi la suspendare dar şi la alegerea pentru un nou mandat. Nu găsesc logică atitudinea în scandarea unor lozinci pentru că diaspora nu poate fi reprezentată de câţiva protestatari.

Preşedintele Băsescu sunt convins că nu a fost votat, sincer vorbind, de cei 150 de demonstranţi de la Roma. Ca de obicei, liderul manifestaţiei, Eugen Terteleac, reuşeşte să adune membri ai asociaţiei sale la evenimente, dar restul sunt aşa-zişii reprezentanţi ai unor formaţiuni politice în diaspora, respectiv PSD şi PNL care normal că au trebuit să arate şefilor că sunt solidari cu ei."

Săvoiu crede în continuare în valoarea membrilor care au rămas fideli partidului şi e convins că proiectele pe care le au pentru românii din Italia sunt importante.

Legat de acuzaţiile că filiala PDL ar funcţiona ilegal în Italia, Săvoiu spune că filiala a fost înscrisă şi funcţionează acum legal. "Despre PDL Italia s-au scris multe şi pot să spun că în mare parte au fost adevărate. Eram în urmă cu câţiva ani un grup fără experienţă, dar mânaţi de un dor nebun de a intra în politica, o politică a românului din Diaspora, pentru cei de aici. O echipă de amatori, recunosc, dar care a trecut la profesionişti în mod rapid şi ordonat, dovada fiind alegerile parlamentare şi prezidenţiale, care au reprezentat pentru noi un examen. O echipă făcută ad-hoc, care a funcţionat şi spre surprindera multora funcţionează în continuare. Există proiecte care sunt în derulare sau care vor fi începute în viitorul apropiat. în plus, vă declar că filiala noatră din Italia a fost înscrisă şi funcţionează legal, asta pentru a răspunde celor care afirmă că suntem ilegali. Să vedem dacă şi cei din alte partide vor face acelaşi lucru."

În opinia liderului PDL Italia, membrii şi simpatizanţii PDL nu ar trebui demonizaţi, ci respectaţi pentru opiniile lor politice, mai ales că niciunul nu a beneficiat de avantaje materiale sau funcţii importante. "Privilegii nu au fost şi nu vor fi, acest lucru nefiind înţeles de mulţi dintre noi, fapt care a generat rupturi, scindări. A intra în politică fără a avea putere financiară e ca şi cum ai pleca să vânezi ursul cu mâna goală. Aş vrea ca dumneavoastră, ca publicaţie sau oricine altcineva, să dea un exemplu de un singur membru PDL Italia care a ocupat sau ocupă un post  în cadrul vreunui minister.

Repet, am fost şi suntem militanţi liberi, fără avantaje materiale sau privilegii. Cei care au dorit acest lucru sunt acei care îngroaşă astăzi rândurile celor nemulţumiţi în cadrul manifestaţiilor. Această epurare naturală a fost şi rămâne un bine pentru noi. A fi membru al unui partid este după mine o alegere liberă şi când o faci îţi asumi responsabilităţi şi trăieşti urmările.

Nu îmi este ruşine pentru faptul că sunt membru PDL, şi nici nu-mi va fi. Sunt în această formaţiune politică datorită simpatiei avută faţă de preşedintele Basescu şi indiferent de ce se va spune sau face, rămân fidel opiniei mele libere. Oare câţi din cei care au demonstrat sunt membri fideli ai unor singure formaţiuni politice, nu coregrafi, păcălici care pendulează de la un partid la altul? De onoare nu are rost să vorbim. Voi continua să coordonez activitatea acestei formaţiuni şi în viitor, crezând în continuare în principiile de dreapta. Repet, o fac în timpul liber, pe banii mei."

Contra lui Baconschi

Primul sacrificat de Guvernul Boc după începerea protestelor din ţară şi din străinătate a fost ministrul de Externe, Teodor Baconschi, care a fost demis pe 23 ianuarie. Preşedinta PDL Roma, Lavinia Năstase (foto 2), salută demiterea ministrului Baconschi şi spune că ministrul nu a avut niciodată o bună comunicare cu românii din afara ţării.

Înfiinţarea Consulatului de la Catania şi modificarea unor pasaje din legea votului prin corespondenţă au fost mereu cele mai importante cerinţe pe care democrat liberalii din Italia le-au avut şi nu au fost ascultaţi.

"Spre deosebire de alţi colegi, salut plecarea sa şi sper în alegerea unui profesionist care să organizeze mai bine consulatele unde există mulţi români, să aibă deschidere spre dialog şi să  se renunţe la ideea de vot prin corespondenţă în varianta  actuală.

Domnul Baconshi nu a dorit niciodată să stea de vorbă cu organizaţia PDL Italia, nici ca ministru, nici ca şi coleg. Îmi amintesc că ultima oară l-am abordat pe holurile Casei Poporului împreună cu alţi colegi dorind să ştim când se va deschide un consulat în Sicilia şi să explicăm din teritoriu hibele votului prin corespondenţă, dar nu ne-a luat în serios şi ne-a trimis la ambasadă sau consulat să ne facem programare să-i vorbim, neuitând să ne jignească, asta după ce cu câteva minute în urmă îl votasem."

Andi Rădiu

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
Comments
Comentariu nou Cautare
Romãni din Portugalia (85.246.6.xxx) 2012-01-24 21:09:03

Nu va mai îmbatati cu apar rece!
Toti liderii PDL sunt analfabeti si incompetenti.
Doresc doar sa iasa în fata...., nu au pregatire si nici competente.
În privinta lui Baconschi, iertati-l e poet, promoveaza decât ELITELE... ca si toti cei de la Institutul Cultural Român,în frunte cu Patapievici..., Chair nu a-ti venit cu picioarele pe pamânt fratilor, sunt toti o apa si-un pamânt... au aceiasi origine de dincolo de Prut...
Un grup de români din Portugalia, fara culoare politica, care vad care este realitatea.
Anonim (151.54.46.xxx) 2012-01-25 18:31:05

http://www.youtube.com/watch?v=cr8cDXVj3rg&feature=related
nu mai comentati competentele liderilor PDL fara sa le vedeti pe ale voastre. Va sugerez sa profitati de Institutul Cultural Roman care ar putea sa va ofere cursuri de limba romana : scris , vorbit, citit.
In ceea ce il priveste pe fostul Ministru de Externe , poate ar fi trebuit sa fie promovat mai mult , iar daca urmariti filmatul o sa realizati singuri daca dansul avea sau nu, un dialog cu comunitatea romana.
Analfabetii...!
Marcellina Araveica (78.96.203.xxx) 2012-02-02 15:26:18

Desteapta remarca cu analfabetii..!...da' de ce nu vorbiti despre Avram Ionita militianu' repetent care vrea sa-si completeze studiile la peneleu??? de ce nu vorbiti despre instigatorul Araveicei, zugrav cu pretentii de "expert in decoratiuni interioare"??? Ati testat cumva IQ-ul celor aceiasi 38 de persoane insetate prezente in bloc la toate "mi-tin-gurile" din Italia si... v-a dat vreun rezultat oficial????? .... Membrii vostrii , ai USL, sunt mai frumosi, mai insetati si mai barbieriti decat ai altora???
Anonim (2.38.147.xxx) 2012-01-24 21:21:18

PDL-Catania, vezi youtube FESTA ROMENA A CATANIA
http://www.youtube.com/watch?v=lQgSvXHC2OY
Peste 2000 de romani au facut primirea ministrului Baconschi, a presedintelui comisiei pt romanii din diaspora, deputatul William Brinza si a delegatiei MAE cu ocazia inaugurarii Consulatului Roman la Catania. Suntem siguri ca acest filmat nu are nevoie de comentarii.
Suntem in totalitate de acord cu declaratiile presedintelui PDL Italia, Ion Savoiu
Anonim (109.54.81.xxx) 2012-01-25 13:02:47

http://www.youtube.com/watch?v=cr8cDXVj3rg&feature=related

Cu privire la grupul fara culoare politica din Portugalia..... nu mai comentati competentele liderilor PDL fara sa le vedeti pe ale voastre. Va sugerez sa profitati de Institutul Cultural Roman care ar putea sa va ofere cursuri de limba romana : scris , vorbit, citit.
In ceea ce il priveste pe fostul Ministru de Externe , poate ar fi trebuit sa fie promovat mai mult , iar daca urmariti filmatul o sa realizati singuri daca dansul avea sau nu, un dialog cu comunitatea romana.
STEFAN (93.58.85.xxx) 2012-01-28 11:33:14

Dupa limbajul folosit se intelege ca pregatirea TA, nu pot sa-ti dau DUMNEAVOASTRA, lasa de dorit. Faptul ca te-ai trezit sa citesti acest ziar este o bucurie pentru noi pentru ca asa iti vei imbogatii cunostiintele. Da dovada ca esti o persoana matura si ca poti scrie un comentariu adecvat in care nu trebuie sa folosesti injurii la adresa nimanui. Faptul ca ceva nu merge in Romania sau ca romanii din diaspora sun lasati singuri este o problema mai delicata pe care nu o dezbatem aici.Realitatea este ca romanii din diaspora atunci cand in tara este liniste nu ii intereseaza nimic, trimit bani acasa la ai lor, dar nu ii intereseaza ca reprezentantii lor in parlamentul Romaniei ii neglijeaza, Si aici este problema. Cand vine deputatul in Spania toti sunt bucurosi. Cand vine senatorul si depuitatul in Italia la fel toti romanii sunt bucurosi. Can nu vine nimeni, romanii uita ca sunt reprezentanti si isi continua activitatea lor pentru care sunt in strainatate: de a municii.Atat ii intereseaza. Cheama-i la o activitate sau manifestatie nu vin. Acum ies in strada pentru a fi solidari cu cei din Romnaia. Sa fim seriosi. Sunt tot manipulari venite din tara ale celor care vor sa preia putere.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.