Saturday, Apr 19th

Last update:08:13:25 AM GMT

You are here:

EXCLUSIV / Reacţia lui Brînză la plecarea lui Badea din PDL: "După faptă şi răsplată"


Senatorul de diaspora Viorel-Riceard Badea a anunțat ieri, 8 mai, în plenul Senatului, că pleacă din PDL şi trece la grupul parlamentar al PNL. “Începând de astăzi îmi voi desfășura ativitatea în cadrul grupului parlamentar al PNL”, a anunțat Badea în plen.

Plecarea lui fusese anunţată de agenţia Mediafax încă de săptămâna trecută. Pentru Mediafax, Viorel Badea a declarat că pleacă din PDL pentru că nu poate să aibă "un viitor în politică" alături de William Brînză.

Viorel Badea l-a acuzat pe Brînză, care este preşedintele PDL pentru diaspora, că i-a blocat proiectele şi i-a aruncat în derizoriu acţiunile pe care le-a iniţiat pentru românii din diaspora. "Sunt în opoziţie cu Brânză de doi ani pentru că singura lui ocupaţie a fost să mă denigreze", a spus Badea.

Badea a mai anunţat că alături de el, vor trece la PNL şi 20 de lideri ai unor filiale PDL din diaspora, majoritatea din Italia.

"Nu am cerut nimic de la PNL decât să îmi continui proiectele pentru românii din diaspora. Mă voi ocupa de aceleaşi lucruri, voi candida în acelaşi colegiu", a mai spus Badea, care a a amintit că a mai activat în PNL.

Brînză: "Îl sfătuiesc să nu mai meargă în mijlocul românilor din străinătate în stare de ebrietate"

Deputatul William Brînză a comentat astfel anunţul: "Viorel Badea a fost în PDL la număr şi tot la număr se duce şi la USL. Regret plecarea lui aşa cum regret plecarea din PDL a oricărui alt coleg, care nu respectă dorinţa celui care l-a ales şi l-a trimis în Parlament, iar datoria unui parlamentar este aceea de a-şi încheia mandatul ca repezentant al partidului datorită căruia a ajuns parlamentar."

În continuare, Brînză replică la acuzaţia că i-at fi blocat proiectele senatorului Badea: "Cât priveşte proiectele pe care le-a avut şi despre care a declarat că i le-am blocat, sunt proiecte prin care senatorul Viorel Badea a luat bani de la românii din străinătate, promiţându-le că îi angajeaza în diverse funcţii în România. Numai că odată văzut cu banii, senatorul se făcea că nu îi mai cunoaşte (vezi cazurile din Spania şi Italia unde există plângeri penale, iar justiţia va face dreptate).

Totodata îl sfătuiesc să nu mai meargă în mijlocul românilor din străinătate în stare de ebrietate, pentru a-i ironiza cu privire la munca grea pe care o fac pentru a trimite bani în ţară şi pentru a susţine PIB-ul României (vezi cazul Portugaliei, unde preşedintele uni asociaţii de români, Mimi Drăgan, a sesizat acest lucru)."

Despre opţiunea politică a lui Badea, Brînză spune că senatorul "era oricum de mult un USL-ist. Deşi era membru PDL, partid datorită căruia este parlamentar, la moţiune a încurcat bilele, evident în defavoarea PDL."

Brînză mai spune că în calitatea sa de preşedinte al comisiei parlamentare pentru românii din străinătate, i-a sfătuit pe toţi parlamentarii de diaspora "să îi respecte pe românii din străinătate care au susţinut România, în cele mai grele momente şi pe familiile acestora pe care le-au lăsat în ţară şi să arate respect faţă de munca şi proiectele lor."

în final, preşedintele PDL Diaspora a declarat: "Voi bloca orice acţiune mizerabilă la adresa românilor, indiferent cine intenţionează să o săvârşească! Pe această cale îl anunţ pe senatorul Badea că în ciuda faptului că USL-ul a venit, temporar, la putere, aceasta nu are jurisdicţie în Italia şi Spania, aici faptele vor fi condamnate, vorba noastră românească, după faptă şi răsplată!"

Andi Rădiu

Lecţie de traseism: senatorul diasporei, Viorel Badea, trece la PNL: "Plec din cauza lui Brînză"



Abonează-te la ştirile Gazetei Româneşti





Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com