Experienţa Anei Maria Codreanu poate fi utilă multor tineri români din Italia, care visează la o carieră în avocatură. Românca, născută la Galaţi în 1979, a sosit în Italia la începutul anului 2002. În ţară era înscrisă în la Facultatea de Drept “Danubius”, unde a studiat trei ani, după ce a absolvit “Liceul Pedagogic C. Negri” din Galaţi.
Iată care este parcursul universitar şi profesional pe care l-a urmat Ana Maria Codreanu: “Imediat după ce m-am stabilit în Italia am cerut recunoaşterea studiilor. Mi-au fost recunoscute 11 din 18 examene.
Am absolvit Facultatea de Drept din Trento în 2004 şi am făcut ulterior şi specializarea, până în 2007. În 2008, mi-am început stagiul într-un cabinet de avocatură din Padova. Nu este greu de găsit un cabinet de avocatură unde să faci acest stadiu, doar că munca depusă este gratuită, deci trebuie să ai o sursă de venit alternativă.
După doi ani de stagiu – acum durata obligatorie s-a redus la un an şi jumătate - am susţinut examenul de stat, o probă scrisă, la Curtea de Apel din Veneţia. Am aşteptat rezultatul timp de şase luni, apoi am susţinut şi examentul oral, în octombrie 2011. Spre marea mea satisfacţie, azi sunt înscrisă la Baroul din Padova şi pot exercita profesia în toată regiunea Veneto”.
Un bilanţ pe care îl consideră unul pozitiv şi pentru ea, ca româncă, un doar pe plan personal: “Îmi ajut conaţionalii care întâmpină diferite probleme aici, mai ales pentru că şi eu am avut probleme de adaptare şi m-am lovit la început de birocraţia italiană.
Un caz recent pe care l-am avut? Doi români aflaţi în vacanţă în Italia au fost implicaţi într-un accident rutier, iar şoferul italian nu voia să plătească daunele, pe motiv că maşina celor doi era înmatriculată în România. Mai sunt acum şi multe cauze ale unor conaţionali care au muncit luni de zile, fără a fi plătiţi de patronii italieni”. Ana Maria Codreanu recu - noaşte că, de câţiva ani, nu mai merge în România, deşi are amintiri frumoase din copilăria şi adolescenţa petrecute în ţară: “De cinci ani, de când a murit tata, care era pilot de aviaţie, nu m-am mai dus în România. Am rămas cu mama, fostă asistentă, acum la pensie”.
Cum o privesc la muncă ceilalţi colegi italieni? “Mulţi ră mân uimiţi când aud că sunt ro mâncă. Recunosc, unii sunt amabili, alţii, mai puţin. Din fericire azi colaborez cu avocaţi care au o bună imagine despre cona ţio nalii mei. Cu atât mai mult sunt mulţumită de ceea ce fac, cu cât am satisfacţia să fiu sunată de unii colegi, care-mi propun colaborarea la anumite dosare. Mi s-a întâmplat ca să intru în sală la începutul proceselor şi să văd curiozitatea pe faţa judecă - torilor, care sunt uimiţi când află că sunt româncă. De obicei, vor să afle mai multe despre mine”. Avocata româncă e hotărâtă să rămână în Italia, unde doreşte să- şi continue cariera: “Nu cred că mă mai întorc în România, cel puţin nu în viitorul apropiat”.
M.C.
