in

Încăierare între români la cascadele Saturnia, după alcool consumat în exces și muzică dată la maxim, 3 răniți

Încăierare la cascadele din Saturnia, în Maremma, din cauza volumului prea înalt al muzicii. Trei persoane au fost rănite. Carabinierii, interveniți la fața locului, i-au denunțat pe protagoniști.

Într-una din nopțile trecute, la termele din Saturnia s-au înfruntat două grupuri de persoane, toate de naționalitate română, provenite din Lazio, care erau în localitatea balneară pentru finalul de săptămână.

Potrivit reconstituirii carabinierilor, sosiți la fața locului în urma unei semnalări, încăierarea a izbucnit după o discuție aprinsă între cele două grupuri cauzată de muzica prea tare, complice fiind și alcoolul consumat în exces.

La sosirea militarilor, mulți au fugit, în timp ce trei persoane rănite au rămas la pământ și au necesitat îngrijiri medicale.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Aeroportul Orio din Bergamo, un român nu declară 41.000 puși în bagajul de mână: amendă uriașă – Cu câți bani putem trece granița

Bojko Stankovic, vicepreședinte al Consiliului Românilor de pretutindeni, mort în urma unui accident de circulație