You are here:

Buttamigiù - o prăjitură "light"

Aveţi poftă de ceva dulce? Ştiu, vine vara şi trebuie să arătăm toţi ca pe reviste, aşa că ne-am apucat toţi de diete, ca să eliminăm chilogramele în plus. Aşa că ne lasă gura apă după dulciurile pe care le fac prietenii noştri pe facebook şi ne mulţumim să dăm un like şi să înghiţim în sec. Dar am o veste bună pentru voi: există şi dulciuri light! Cunoaşteţi cu toţii tortul “Tiramisù”, care se numeşte aşa tocmai pentru că e atât de caloric, încât “te ridică de pe boală”. Mă refer strict la reţetă originală, pentru că au apărut zeci de variante, unele prevăzând adaosul de frişcă… Ca şi cum n-ar fi fost deja o bombă! Eu vă prezint varianta hipocalorică a reţetei, pe care am numit-o “Buttamigiù”, dar nu vă speriaţi: nu te lihneşte de foame!

Şi cum e perioada capşunilor, facem un desert cu ele, că doar de-aia suntem capşunari!

Ingrediente:

 

  • - 400 gr ricotta (alegeţi-o pe cea mai puţin calorică)
  • - 100 gr + 1 linguriţă zahăr
  • - 3 gălbenuşuri
  • - 250 gr pişcoturi “de şampanie” (Savoiardi)
  • - 500 gr de căpşuni (dar puteţi abunda)
  • - limoncello, arancello sau altă licoare care vă place (facultativ)

 

Mod de preparare:

Cu o zi înainte, se taie mai mărunţel căpşunile, păstrându-le deoparte pe cele mai sănătoase şi frumoase. Se pun la macerat cu 100 gr de zahăr. A doua zi, se pun la scurs, fără a arunca zeama. Se freacă ricotta cu mixerul, până devine spumoasă. Separat, se freacă gălbenuşurile cu 1 linguriţă de zahăr, apoi se toarnă peste spuma de ricotta. În zeama căpşunilor se adăugă (facultativ) un strop din licoarea preferată, iar prin acel suc se trec pişcoturile, unul câte unul, pe o parte şi pe alta, cât să se umezească puţin (nu le lăsaţi în “baie” de suc). Se aşează pe tot fundul platoului înalt. Se adăugă un strat de cremă, apoi un strat de căpşuni şi se continuă până la terminarea compoziţiei, când terminăm cu stratul de cremă şi având grijă să mai păstrăm puţin din sucul căpşunilor. Căpşunile întregi se taie apoi în felii subţiri – eu am folosit instrumentul de tăiere a ouălelor fierte – şi se aşează frumos pe toată suprafaţa tortului. După care se stropesc cu zeama de căpşuni rămasă şi se bagă la frigider pentru câteva ore. Eu am adăugat şi puţine bombonele “codette” de ciocolată fondantă, pentru că îmi place prea mult combinaţia de căpşuni cu ciocolată. Dacă doriţi să fie şi mai dietetică şi sănătoasă, înlocuiţi zahărul rafinat cu cel brun (bio) şi pişcoturile cu biscuiţi sau pişcoturi bio.

Ca să vă daţi seama de diferenţa de calorii, iată tabelul comparativ:

 

 

 

 

 

 

 

Un site folositor pentru cine stă să-şi numere caloriile: www.calorie.it

Acum, puteţi să mâncaţi o porţie de “tiramisù” fără să vă simţiţi vinovaţi faţă de dietă voastră. Dar amintiţi-vă, orice exces e dăunător!

Irena Cara




Abonează-te la ştirile Gazetei Româneşti




Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.