in

Ai mâinile și picioarele reci? E posibil să suferi de boala Raynaud, afecțiune caracteristică în special femeilor între 16 și 40 de ani. Iată simptomele și cum se face diagnosticarea

Boala Raynaud este caracterizată de o alterare ce afectează vasele sanguine. Ținta acestei tulburări este reprezentată în special de așa-numitele ”arteriole”, mici vase de sânge care irigă părțile periferice ale corpului cum sunt, de exemplu, degetele mâinilor. La nivelul acestor mici artere au loc anumite îngustări care blochează fluxul sanguin normal. Consecința este că sângele, care hrănește și oxigenează, nu reușește în anumite momente să irige cum ar trebui extremitățile corpului. Zonele afectate de boală devin din acest motiv cianotice și reci.

Numele bolii derivă de la medicul francez A.G. Maurice Raynaud care a definit acest fenomen pentru prima dată în 1862. Fără a trata cauzele, încă și astăzi discutate, Raynaud nu a descris numai semnele tipice de paloare și cianoză ale extremităților legate de schimbările de temperatură, ci și o probabilă afectare la nivel sistemic.

Vasele mici de sânge suferă un spasm, închizându-se pentru scurt timp și diminuând astfel cantitatea de sânge care irigă zonele afectate. De obicei, episoadele nu provoacă daune permanente. Atacurile sunt declanșate de atingerea unor obiecte reci, de expunerea la frig sau de factori emoționali. Pe timpul atacului acut, simptomele cele mai comune sunt: umflare și furnicături, schimbări de culoare (mai întâi paloare și apoi cianoză), pierderea sensibilității, durere surdă sau pulsantă la extremități. În majoritatea cazurilor, fenomenul Raynaud poate interfera cu activitățile zilnice ale pacienților, însă nu cauzează nicio daună pe termen lung pentru extremități. Atacurile pot dura de la mai puțin de un minut la câteva ore. După încălzirea extremităților, de obicei sunt necesare 15 minute pentru refacerea fluxului normal al sângelui în zona afectată.

De această afecțiune suferă mai ales femeile cu un raport de 3 la 1 față de bărbați, în special cele cu vârsta între 16 și 40 de ani sau apropiate de menopauză. Este o boală inconstantă, putând să apară și să rămână prezentă ani sau decenii și apoi să se atenueze. Pe timpul sarcinii poate să dispară cu totul.

Când boala este într-un stadiu inițial este necesară consultarea unui reumatolog și efectuarea unor analize speciale, utile pentru a se exclude prezența altor afecțiuni pentru care fenomenul Raynaud poate fi numai un simptom. Printre analizele necesare pentru diagnosticare sunt importante FR, factor reumatoid,  CRP, testele pentru complement C3 și C4, determinarea crioglobulinelor și electroforeza seroproteică, care caută anticorpi sau inflamări anormale, și capilaroscopia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]

Italia, scandal la UNAR cu bani publici pentru cluburi gay

Celebrul naist Gheorghe Zamfir va concerta la Auditorium Conciliazione din Roma pe 4 martie