Castellabate, locuită încă din Paleolitic, localitatea devenită faimoasă după filmul ”Benvenuti al Sud”

Patrimonio UNESCO, inclus în rândul celor mai frumoase burguri medievale din Italia, Castellabate a devenit faimos datorită unui film, ce a obținut un mare succes, Benvenuti al Sud. Atmosfera efervescentă din film eu sincer nu am regăsit-o, dar am fost prezentă în zilele când s-au încheiat filmările la Benvenuti al Nord, iar actorii, cameramanii, ziariştii şi camerele de filmat creau o agitație care te făcea să te simți pe un platou de filmare în aer liber. Am băut un “prosecco” pe terasa barului ce în film era sediul poştei şi m-am cazat în casa actorului principal din film.

Deşi a fost locuit încă din Paleolitic, Castellabate datorează totul abatelui – sfânt Costabile Gentilcore, care demarează lucrările pentru construirea unui castel, fortăreață menită să protejeze locuitorii de atacurile sarazinilor. Prima piatră a castelului este pusă la 10 octombrie 1123.



În zilele noastre, ca să ajungi la castel, trebuie să urci cu maşina până în vârful unui munte, căci castelul este cocoțat pe munte, cioplit în stâncă, la 280 de metri deasupra nivelului mării. In jurul castelului medieval, încet încet oamenii s-au instalat şi aşa au apărut construcțiile din piatră, străzile înguste, scărițele, nemiluite, turnuri dantelate (“merlate”), turnul cu ceas, biserici ( marea majoritate din secolul al XV lea şi al XVI lea).

Caracteristice sunt gangurile din piatră aflate sub căsuțele ce comunică între ele. Circulă legenda că din subsoluri se poate accede la două tunele care la rândul lor, duc la mare, deci se poate fugi în caz de pericol. Din vârf , de unde este castelul, aşezǎrile sunt dispuse în straturi ca nişte cercuri concentrice. Strada coboară şi ea in cercuri concentrice, curbe amețitoare ce oferă privelişti cu râpe pline de vegetație.

Suntem in Cilento, iar Castellabate face parte din rezervația naturală Parco del Cilento e Vallo di Diano. Aici smochinele sunt delicioase, ardeii iuti au o formă rotundă, peştele este proaspăt, iar restaurantul Calesse, lipit de castel serveşte nişte “tagliatelle fresche al nero di seppia con calamaretti “ (tip de paste proaspete negre sepia cu calamari) de te lingi pe degete!

Limba de mare (litoralul burgului este lung circa 19 km) se întrevede de sus, şi tot de sus, spre asfințit, marea capătă o tentă de albastru intens, iar soarele se joacă de-a v-ați ascunselea filtrând lumina prin mii de oglinzi ce par că țopăie pe suprafața apei. Inima oraşului este dată de partea aflată pe munte. Arterele sunt alte trei părți, ce se află la malul mării Tireniene: Santa Maria di Castellabate, San Marco di Castellabate şi Ogliastro Marina.

Santa Marina di Castellabate este la fel de frumoasă ca şi partea de sus. Clădiri îngrijite, unele vechi, colorate. De-a lungul malului apei, turnuri medievale. Marea este deosebit de curată, este cristalină şi are nisipul fin sau pe alocuri pietricele roz. Trebuie precizat că marea în Castellabate a primit o importantă distincție internațională, BANDIERA BLU, ce atestă calitatea litoralului din Cilento . http://www.bandierablu.org/common/blueflag.asp?anno=2011&tipo=bb

San Marco di Castellabate are un mic port turistic, liniştit. Este locul ideal pentru a te bronza la soare şi pentru a contempla panorama. San Marco oferă posibilitatea admirării muntelui cu castelul în întreaga sa splendoare.

Lângǎ Ogliastro Marino se află singura insuliță din Cilento, Licosa, cu promontoriul ce poartă acelaşi nume.

Insula este faimoasă atât pentru frumusețea sa, cât şi pentru legendele ce vorbesc despre un templu al sirenelor, sau despre Sirena Leucosia, ce îi şi dă numele.

Promontoriul nu se poate vizita , fiind proprietate privată. Dar ceea ce nu trebuie ratat dacă vizitezi Castellabate, în opinia mea, este asfințitul, momentul magic când mingea de foc roşiatică apare brusc deasupra mării iar marea începe să îşi schimbe culoarea. Din albastru se transformă în negru. Mingea pare că se topeşte în mare. In locul ei, o dungă roşu- portocalie , care creează iluzia unei presiuni asupra apei. Dunga dispare iar apa devine ca smoala. Aproape fără să-ti dai seama, eşti într-o feerie. Un basm creat de mare, de luminile burgului pe post de licurici, de castelul iluminat, de lună, care acum a luat locul soarelui.

Ruxandra Drăgoescu