in

Mădălina Ghenea, love story la “Ballando con le stelle”?

Românca Mădălina Ghenea, concurentă la emisiunea “Ballando con le stelle”, a fost eliminată sâmbăta trecută, pe 19 martie, din competiţia difuzată în direct pe postul Rai Uno.

Mădălina a rămas însă în lumina reflectoarelor mass mediei, după ce mebrii juriului au comentat modul în care românca a dansat cu partenerul ei, dansatorul italian Simone Di Pasquale. Intre cei doi există mai mult decât o relaţie de prietenie?- se întreabă comentatorii din presa italiană.

“Simone a reuşit să mă facă să fiu cu adevărat feminină: să arăt ceea ce sunt, dar poate este ascunsa de timiditate sau de vârstă. Nu am mai întâlnit până acum pe cineva ca Simone, dar ce se întâmplă între noi e natural, dragostea adevărată nu mai este o interpretare, ci devine ceva natural”- a spus românca înainte de a primi verdictul juriului.

Preşedinta juriului, Carolyn Smith, a intervenit în direct, făcând aluzie la cât de intimă părea interpretarea celor doi pe ringul de dans, “ca şi cum ar fi fost doar ei doi pe scenă”. Iar alt membru al juriului Fabio Canino, a cerut mai multe detalii: “Ce vrei să spui, că între cei doi există ceva ascuns de telecamere?” Răspunsul lui Carolyn Smith e enigmatic: “Ei, şi? Mai bine aşa!”.

După câteva minute, Mădălina îl invita la dans, în glumă, pe un alt membru al juriului, ziaristul Lamberto Sposini, care refuză, justificându-se cu faptul că îl doare spatele. Atunci în discuţie intervine chiar balerinul italian, care mai în glumă, mai în serios, îi spune: “Mai bine evităm, că aş putea eu să vă fac să vă doară”.

Deşi cuplul Ghenea- Di Pasquale a fost eliminat din competiţie, cei doi ar putea reintra în concurs, în urma votului exprimat de telespectatori într-una din emisiunile viitoare.

Citeste si: Madalina Ghenea la „Ballando con le stelle”

M.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cristina Sandu: “Cum am devenit avocată în Sicilia”

Asociaţia “Hora” din Forlì: Cursuri şi ajutoare pentru nevoiaşi