in

ATENȚIE, șoferi! Reguli noi de circulație în Bulgaria

Începând cu data de 01.02.2017 au intrat în vigoare noi modificări la legea circulației pe drumurile publice pe teritoriul Bulgariei, informează Poliția de Frontieră română.

Conform modificărilor legislative, conducătorii mijloacelor de transport care intră în Bulgaria își pot continua călătoria pe teritoriul statului vecin numai după ce efectuează plata taxei pentru drumuri, conform categoriei din care autovehiculul face parte, doar de la unitatea specială din cadrul Agenției Vamale bulgare.

Ghișeele de plată a taxei au fost amplasate imediat după efectuarea controlului de frontieră pentru intrarea pe teritoriul statului bulgar.

Plata taxei de drum se poate efectua doar cu card bancar pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 7,5t, iar la autoturisme se poate efectua plata în euro, leva sau cu card bancar.

Până în momentul de față, pe sensul de intrare în țară, Agenția Vamală Bulgară a înființat pentru plata taxei de drumuri următoarele unități:

P.T.F. Vidin/Calafat – o unitate;

P.T.F. Ruse/Giurgiu – două unități;

P.T.F. Silistra/Ostrov – o unitate;

P.T.F. Kardam/Negru Vodă – o unitate;

P.T.F. Duran Kulak/Vama Veche – o unitate.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Braconierii români devastează Padul: «Din România au fost alungați de armată cu elicoptere și au venit în Italia»

Jefuită sub amenințarea unui pitbull și aruncată din mașină, român arestat la Verona