in

Ai lucrat în străinătate și îţi lipsesc ani de vechime pentru a căpăta o pensie în ţară? Vei putea să îţi cumperi diferența

O iniţiativă legislativă permite „cumpărarea” anilor lipsă, pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet.

Acum poţi să ieşi la pensie anticipat, doar dacă împlineşti vârsta limită, de 65 de ani bărbaţii şi 63 de ani femeile sau dacă ai cotizat timp de 35 de ani la pensii. Dacă nu, şi ai, să zicem, doar 30 de ani, eşti penalizat cu 0,75% din pensie pentru fiecare lună necotizată. Penalizarea poate ajunge la 45% pentru perioada maximă de 5 ani.

Iată şi un exemplu concret: o femeie cu un stagiu incomplet de cotizare de 30 de ani, care a plecat în străinătate şi a lucrat ca bonă timp de 5 ani, să zicem, fără acte, are un punctaj mediu anual de 1,58 de puncte. Va lua o pensie penalizată cu 45%, adică 760 de lei. Dacă şi-ar putea cumpăra cei cinci ani lipsă, ca să-şi completeze stagiul, ar avea pensia întreagă 1.381 de lei.

Iniţiativă legislativă

O iniţiativă legislativă care permite ”cumpărarea” de vechime pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet se află pe ultima sută de metri în Parlament după ce a fost adoptată de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, PNL urmând să decidă dacă o susţine.

”Este vorba despre cumpărarea de vechime pentru cinci ani pentru persoane care de exemplu nu au mai lucrat, nu au mai putut să lucreze sau s-au dus la munca în străinătate şi pentru această perioadă pot plăti ca să poată beneficia de pensie. Sunt oameni care au lucrat toată viaţa, dar nu au stagiul complet, le mai trebuie doi, trei, până la cinci ani şi atunci există această posibilitate prin această iniţiativă în aşa fel încât să îşi poată completa, finaliza stagiul de cotizare astfel încât să beneficieze de pensie. Vom face o analiză la grup pentru a vedea dacă vom susţine iniţiativa în plen. Camera Deputaţilor este for decizional”, a declarat, pentru Mediafax, deputatul PNL Cristian Pocora.

În forma adoptată de Comisia de muncă, iniţiativa legislativă prevede că ”persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia”.

Persoanele interesate ”să îşi cumpere vechime” încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative, potrivit Rapotului adoptat de deputaţii din Comisia de muncă.

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Plata contribuţiei de asigurări sociale ar urma să fie făcută într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative, potrivit sursei citate. „Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă, reglementată de legislaţia în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.

Baza lunară de calcul prevăzută o constituie cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este cel aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată. Cota de contribuţie de asigurări sociale care se utilizează la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată”, prevede proiectul de lege adoptat de Comisia de muncă.

Guvernul se opune

Pe de altă parte guvernul respinge proiectul, pentru că „Spiritul şi litera legii pensiilor sunt în sensul plăţilor curente ale contribuţiei de asigurări sociale şi nu în acela de «cumpărare de vechime». Momentan nu există o transparenţă în calculul pensiei şi niciun român nu poate afla exact ce sumă ar lua peste zece ani, dacă salariul s-ar păstra acelaşi. Singura metodă este calculul Casei de Pensii, care nu se face însă decât în ziua depunerii dosarului de pensionare.

Iniţiatorii susţin că sunt vizate persoanele care au muncit 30 de ani în ţară şi apoi au plecat în străinătate, dar şi cei care n-au mai fost angajaţi, din cauza vârstei înaintate sau a pregătirii fără căutare pe piaţa muncii.


Citește și:

„În loc de taxa de 10 euro, solicităm posibilitatea de a plăti retroactiv contribuţiile la pensii”

Proiect de lege pentru românii din străinatate care au muncit la negru: plata retroactivă a contribuțiilor la pensie

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alarmă la Firenze: armate de copii de la orfelinatele din România instruite să fure

rayanair anuleaza cursa Oradea Bologna

Aeroportul Ciampino din Roma închis în luna octombrie pentru lucrări. Ryanair rambursează banii celor care au rezervat bilete