You are here:

Chivu nu vrea să părăsească Inter Milano: românul ar accepta diminuarea contractului

Cristian Chivu este aproape de a semna prelungirea contractului cu Inter Milano. Fundaşul român nu vrea să părăsească Milano, chiar dacă oferta este mult inferioară actualei înţelegeri. Înţelegerea din român şi Inter expiră la finalul acestui sezon.

Cristian Chivu a primit de la Mario Branca, directorul sportiv al lui Inter Milano, o ofertă oficială: contract pe doi ani, cu opţiune pentru încă unul, şi un salariu de 2 milioane de euro pe sezon (faţă de 5,5 milioane de euro pe sezon, actualul salariu), plus bonusuri de performanţă care pot ajunge la 500.000 de euro anual.

"Ar putea accepta, mai ales dacă şi Andrea Stramaccioni rămâne. Antrenorul îl vede pe român mai mult fundaş central decât lateral, chiar rolul preferat de Chivu", scrie fcinternews.it. "Nu suntem departe cu pretenţiile faţă de ceea ce oferă Inter. Ne gândim şi vom da un răspuns într-o săptămână", a declarat impresarul lui Chivu, Victor Becali.

Nu va juca la altă echipă în Italia

Cristi Chivu le face o promisiune sacră fanilor grupării milaneze. Prin intermediul agentului sau, Chivu a promis că nu va evolua pentru o altă echipă din Italia în afara lui Inter.

"În Italia e exclus să meargă la o altă echipă. Dacă nu va fi Inter, va juca într-o altă ţară", a afirmat Victor Becali.

Cristi Chivu s-a transferat la Inter Milano în vara anului 2007, refuzând Barcelona şi Real Madrid.



Abonează-te la ştirile Gazetei Româneşti




Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.