in

Castel Fusano, violată de 17 ori într-o baracă, doi români condamnați la câte 20 de ani de închisoare

Acuzarea ceruse 15 ani, însă tribunalul nu a acordat circumstanțe atenuante generice. Inculpații, prefăcându-se că vor să o ajute, au târât-o pe Natalia Gregorczyk, de 24 de ani, în baraca lor din pădure, unde a fost violată. Fata a murit acasă, în Polonia, două luni mai târziu.

Destinul nu i-a dat ocazia să existe în ziua în care i s-a făcut dreptate. Natalia Gregorczyk a murit înainte de condamnarea – exemplară – pronunțată de tribunal în privința agresorilor ei, vinovați că au sechestrat-o și violat-o o zi întreagă. Povestirea ei i-a făcut să se înfioare pe polițiștii cărora li s-a adresat pentru a denunța orele petrecute pe mâna violatorilor: a fost violată de 17 ori în baracă.

Douăzeci de ani este pedeapsa aplicată de judecători lui Nicolae Docheriu și Marian Tănăsie, români, acuzați că au violat-o pe poloneza de 24 de ani într-o baracă în pădurea din Castel Fusano. Un verdict mai mult decât sever față de cererea procurorului, care a propus 15 ani de închisoare.

Atrocitățile suferite de Natalia i-au convins pe judecători să excludă orice tip de circumstanță atenuantă, alegere care a dus la pedeapsa cea mai mare. «Acum așteptăm motivarea. Apoi vom evalua punctele vulnerabile pentru a ataca sentința», au anunțat avocații celor doi inculpați.

Victima a murit în Polonia la câteva luni după tragedie, în circumstanțe care nu sunt legate de coșmarul început pe 31 iulie 2015 și care a durat 24 de ore. În acea dimineață Natalia s-a intersectat cu cei doi răufăcători care, văzând-o în dificultate, s-au oferit să o însoțească la stația de autobuz, de unde apoi s-ar fi putut îndrepta spre casă.

Amabilitatea a fost masca purtată de Docheriu și Tănăsie pentru a ascunde capcana gândită pentru a o duce pe fată într-o baracă murdară. Odată sosiți în dreptul locuinței lor mizerabile, costruită din resturi în pădurea din Castel Fusano, au pus-o pe Natalia să coboare din autobuz și au forțat-o să-i urmeze. Fetei i-a fost imposibil să scape de cei doi agresori și odată trecut pragul barăcii a început calvarul.

Cei doi inculpați – potrivit reconstituirii procuraturii – au violat-o pe rând fără milă. Și după o zi întreagă de violențe brutale, femeia a fugit datorită unei încăierări între cei doi români.

Natalia a fost ajutată de proprietarii unei pizzerii care, văzând-o în suferință, au ajutat-o să se adreseze forțelor de ordine și să declare atrocitățile suferite. Apoi, reîntoarsă în Polonia, și-a pierdut viața pe 30 septembrie același an.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Își amenința și bătea partenera cu cosorul și o țeavă din fier, apoi o închidea în casă și o înfometa. Român arestat la Terni

Românul din naționala italiană de sărituri în apă, succese la campionate internaționale