in

Florentina Boaru, de trei luni la morga din Rossano, repatriată cu ajutorul fundaţiei italiene „Migrantes”

Corpul Florentinei Boaru, românca de 19 ani, ucisă în luna aprilie de către italianul Cosimo De Luca, va reveni în cele din urmă în ţară şi va putea fi înmormântat de către familie. Corpul tinerei a rămas pentru a treia lună în morga spitalului din Rossano, familia neavând bani pentru a-l repatria, costurile de transport fiind peste posibilităţile lor financiare. În ajutorul familiei a intervenit Conferința Episcopală Italiană, prin Oficiul ”Migrantes”.

Fundaţia Conferinţa Episcopală Italiană – Oficiul ”Migrantes” a pus la dispoziţia familiei o contribuţie financiară pentru repatrierea rămăşiţelor în ţara de origine. Directorul Giovanni Fortino, a declarat pentru Gazzetta del Sud: „Aceasta este o dovadă de atenţie a bisericii din Rossano, a vescovului Mons. Santo Marciano, faţă de o nevoie aflată sub semnul respectului şi a demnităţii umane, a dreptului oricărei persoane de a fi respectată chiar şi după moarte.”

”Pentru unii străini” – a adăugat Raffaele Iaria, responsabilul Oficiului de Presă din cadrul Fundaţiei Conferinţei Episcopale Italiane – Oficiul ”Migrantes” – ”îngroparea în ţara de origine este foarte importantă, reprezintă o întoarcere simbolică în pământul propriilor strămoşi şi în spiritul tradiţiilor…”.

Acordul pentru morţi dintre România şi Italia / Dacă nu ai bani de repatriere, te îngroapă primăria italiană

Reamintim că pe 16 aprilie, carabinierii din Cosenza au găsit pe malul unui râu la Rossano un cadavru învelit într-un sac din plastic verde. Cadavrul era al Florentinei Boaru, româncă de 19 ani. Cadavrul a fost semnalat la 112 de un necunoscut. Femeia a fost asasinată prin înjunghiere într-un loc diferit și apoi a fost transportată pe malul cursului de apă.

Pe 18 aprilie, a fost arestat presupusul autor al omorului, Cosimo De Luca (foto), italian de 42 de ani, deja cunoscut forțelor de ordine. Bărbatul, potrivit rezultatelor anchetelor efectuate de investigatori, avea o relație extraconjugală cu tânăra care se prostitua în zonă. Între cei doi, în zilele anterioare omorului, ar fi existat o discuție pentru că bărbatul vroia să o convingă pe tânără să meargă să locuiască într-un apartament la Rossano.

La identificarea lui De Luca, carabinierii au ajuns datorită interceptărilor telefonice plecate de la numărul de mobil al bărbatului care semnalase prezența cadavrului la 112. Telefonul a rezultat a fi proprietatea unui român căruia îi fusese furat cu câteva zile înainte. Cosimo De Luca este patronul unei cooperative agricole de recoltare a citricelor din Corigliani și numeroși muncitori agricoli români lucrau cu el.

Româncă de 19 ani, ucisă de un italian în Calabria

Un român din zonă, audiat de carabinieri, a confirmat că i s-a furat telefonul cu câteva zile înainte. De la acel număr a fost făcută semnalarea la 112 privind găsirea cadavrului învelit într-un sac. A doua zi dimineața a fost dat un apel asemănător care făcea referire la omucidere. Ar fi fost făcut de la o cabină telefonică și paznicul unui complex rezidențial din Rossano l-a recunoscut pe Cosimo De Luca a fi bărbatul care a utilizat tocmai acea cabină.

În fine, colega de apartament a victimei a povestit carabinierilor că nu a mai văzut femeia din seara de 9 aprilie, când a spus că pleacă pentru câteva minute, pentru că iubitul ei Cosimo De Luca avea o surpriză pentru ea. Dus la cazarmă, De Luca ar fi declarat că a fost cuprins de un moment de nebunie.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ai plătit 20 de ani de contribuții? Iată când poți să ieși la pensie în Italia

Reforma Kyenge: “Noii italieni sunt și un ajutor împotriva crizei”