in

Operațiunea ”Cavallo rovesciato”: au furat 1.000 de panouri fotovoltaice, apoi îmbarcate cu destinația Maroc și România

15 ordine de arest preventiv dintre care șapte executate; 30 de anchetați în total. Sunt cifrele unei anchete coordonată de Procuratura din Lanciano care a dus recent la o operațiune a carabinierilor, în Abruzzo și Puglia, denumită ”Cavallo rovesciato”.

Mandatele au fost emise de judecătorul de instrucție din Lanciano la cererea procuraturii.

Bandele – cu sediu principal în Puglia – sunt acuzate de cel puțin șapte furturi comise începând din decembrie 2016. Bunurile recuperate, circa o mie de panouri fotovoltaice, furgonete și macarale, au o valoare estimată de investigatori la circa jumătate de milion de euro.

Furturile au fost comise în diferite localități din provinciile Chieti și Campobasso. Bandele specializate erau compuse în principal din persoane originare din Maroc, aproape toate regulamentare, și români care stabileau cine trebuie să comită furturile împărțind apoi profiturile între ei.

Primii șapte arestați sunt: Slimahan Mahroussi, de 36 de ani, marocan rezident la Bomba (Chieti), singurul ajuns la închisoare în Lanciano, considerat unul dintre organizatorii locali împreună cu Piero Caporale, de 34 de ani, din Casoli (Chieti), plasat în arest domiciliar. În arest domiciliar au ajuns și Marian Costantin Ludica, 20 ani, din Torremaggiore (Foggia), Samuel Mircea Costache, 20 ani, român, Torremaggiore (Foggia), Adi Nicolae, 31 ani, român, Torremaggiore (Foggia), Hicham Douieb, 37 ani, marocan din Stornara (Foggia), Younes Nouri, 35 ani, marocan, Torremaggiore (Foggia).

Bunurile furate erau ambalate și îmbarcate în porturile din Napoli și Genova cu destinația Maroc și România.

Carabinierii continuă activitatea în căutarea de fugari dintre care unii se poate să se fi întors deja în țările lor de origine din Africa de Nord sau în România, țări în care se înregistrează o explozie a pieței panourilor fotovoltaice vândute la negru.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

«În locul importului de forţă de muncă, ar trebui atrasă diaspora»

Tragedie într-o familie de români din Valencia: tatăl și-a ucis fetița de doi ani, apoi s-a aruncat de la etaj