in

Patronul hotelului le ameninţa pe lucrătoarele românce

Patronul unui hotel din Gatteo a Mare (provincia Forlì-Cesena, în Emilia- Romagna) a fost condamnat de Tribunalul din Cesena la plata a 4.000 de euro pentru violenţă privată agravată, scrie Il Resto del Carlino. El a fost denunţat în urmă cu doi ani de mai multe lucrătoare sezoniere românce, care susţin că au fost exploatate şi ameninţate.

Sentinţa penală de condamnare, cerută de procurorul Marilù Gattelli şi emisă de judecătorul pentru investigaţii preliminare Luisa del Bianco, a fost atacată şi Tribunalul din Forlì a fixat data procesului pe 14 februarie 2014. Faptele datează din vara lui 2011 şi privesc patru lucrătoare românce, angajate în hotel prin intermediul unui mediator şi acesta român, cu contracte la apel şi part-time.

În realitate femeile lucrau mai multe ore în plus şi nu aveau zi de odihnă. Pe lângă aceasta, tot potrivit mărturiilor femeilor, hotelierul le-ar fi ameninţat spunând “te dau afară din hotel fără niciun ban”. La jumătatea lui august 2011 cele patru lucrătoare s-au adresat operatorilor de la ghişeul gestionat de asociaţia Rumori Sinistri.

Operatorii le-au sfătuit să facă o cerere pentru o inspecţie din partea Direcţiei Teritoriale de Muncă. Două zile mai târziu, hotelierul a fost informat despre acest lucru de către alte lucrătoare şi în hotelul din Gatteo a Mare s-a dezlănţuit infernul; s-au spus cuvinte grele, însă fără violenţe fizice.

Trei lucrătoare au apelat la serviciile de la Urgenţă şi o angajată a primit îngrijiri din partea sanitarilor de la 118 şi a fost transportată cu ambulanţa la spitalul din Cesenatico din cauza unei stări de rău provocată de stresul psiho-fizic. De caz s-au ocupat agenţii de la postul estival de poliţie şi nu au folosit la nimic tentativele de conciliere din partea sindicaliştilor de la Filcams.

Cele patru românce, rămase fără locuri de muncă şi cu puţini bani, şi-au găsit cazare într-o clădire dărăpănată şi apoi şi-au făcut datorii pentru a se putea întoarce în România. Hotelierul la rândul său a făcut o plângere împotriva organizaţiei Rumori Sinistri care s-a dus la hotel pentru a le asista pe cele patru femei.

Asociaţia a prezentat un denunţ pentru ţinere în sclavie. Pe 17 mai 2012, un avocat, în posesia unor procuri notariale specifice care i-au fost trimise de cele patru lucrătoare din România, s-a adresat carabinierilor din Cesena şi a depus un dosar cu cincizeci de pagini în care expunea faptele petrecute. Sentinţa de condamnare în sarcina hotelierului a fost notificată la finelul lui 2012 cu o sancţiune de despăgubire de 4.000 de euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„În junglă nu există reguli, afară cu copiii imigranţilor din şcoli!”

Inna are o relaţie de 10 ani cu impresarul ei