in

PS Siluan i-a vizitat pe deţinuţii români de la Rebibbia

Cu cîteva zile înainte de Crăciun, pe 21 decembrie, PS Episcop Siluan a făcut o vizită deţinuţilor români aflaţi în închisoarea Rebibbia, de la Roma, informează site-ul Episcopiei Române din Italia. PS Siluan a fost însoţit de  părintele Bogdan Petre, capelanul ortodox român al închisorii Rebibbia și Consilier Eparhial pentru Închisori, în cadrul Sectorului Social.

Înaltul prelat s-a rugat alături de românii din penitenciar, a stat de vorbă cu fiecare şi a primit din partea lor un cadou special: o iesle în miniatură, cu personaje sculptate în săpun, reprezentând momentul Naşterii Domnului.

Întâlnirea a continuat cu un program de colinde tradiționale cântate de Preasfințitul Siluan, apoi de către deţinuţii români. Preasfinția Sa a mai rostit apoi un gând pregătitor de Crăciun, evocând momente interesante petrecute de deținuții din vremea comunismului, cum au trăit și depășit, prin credință în Domnul Hristos, acele momente teribile, devenind un exemplu de urmat pentru deținuții de azi. I-a îndemnat astfel pe cei prezenți să trăiască cu aceeași credință, pentru ca să iasă din detenție oameni liberi și înnoiți sufletește.

Preasfinția Sa l-a salutat apoi pe Comandantul Închisorii, Mareșalul Massimo Cardilli, înmânându-i o icoană a Maicii Domnului si un calendar ortodox în limba italiană.

Apoi, PS Siluan a servit prânzul la popota închisorii, împreună cu Ioan Bîrsan si Adrian Guriță, colaboratorii voluntari ai părintelui Bogdan.

În data de 27 decembrie, Praznicul Nașterea Domnului se va sărbători în toate cele trei închisori de la Roma, pentru bărbați, pentru femei și pentru minori.

Ştirea completă AICI

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ramona Bădescu: Crăciun la Craiova, “cu sarmale şi salată boeuf”

Realizările unui inginer român în Italia