in

Bani pentru diaspora, iată lista cu proiectele din prima sesiune de finanțare, două treimi AU FOST RESPINSE

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a publicat rezultatele primei sesiuni de finanțare pentru anul 2019. Au fost depuse un număr de 432 de proiecte, din care 152 au fost aprobate (35%) și 280 respinse. De această dată, ministerul a împărțit proiectele în trei categorii: comunități istorice, diaspora și România. De remarcat este și faptul că sumele obținute sunt destul de mici, în comparație cu alți ani, maxim aprobat a fost un proiect în valoare de 67.000 de lei.

Astfel:

  • din comunitățile istorice au fost depuse 160 de proiecte, 53 au fost aprobate și 107 respinse;
  • din diaspora au fost depuse 186 de proiecte, 69 au fost aprobate și 117 respinse;
  • din România au fost depuse 86 de proiecte, 30 au fost aprobate, 56 respinse;
  • din Diaspora – Italia au fost aprobate 19 proiecte.

Cel mai mare punctaj l-a obținut o asociație din Grecia, Asociația interculturală româno-elenă „Dacia” (81,40 puncte) căreia i s-au aprobat 35.535 de lei pentru proiectul ”Școala de limbă română, cultură și civilizație „Dacia” (continuarea proiectului)”. Deși a avut cel mai mare punctaj, i-au fost aprobați cei mai puțini bani, în comparație cu alte asociații care au depus proiecte de același profil și au primit cu 10.000-15.000 lei mai mult.

Cei mai mulți bani i-a obținut ”Centrul Spiritual Cultural Român Sfânta Parascheva” din Bruxelles, 67.000 de lei, cu proiectul Identitate românească în spațiul european, cu un punctaj de 55,4.

Termenul de depunere a contestațiilor este de 5 zile lucrătoare de la data postării.

Listele cu proiectele aprobate și cu cele respinse pot fi consultate mai jos:

PROIECTE APROBATE_COMUNITATI ISTORICE

PROIECTE APROBATE_DIASPORA

PROIECTE APROBATE_ROMANIA

PROIECTE RESPINSE_COMUNITATI ISTORICE

PROIECTE RESPINSE_DIASPORA

PROIECTE RESPINSE_ROMANIA

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salerno, hărțuită de ani de zile și în final înjunghiată de un italian de 64 de ani, româncă în stare gravă la spital

Italienii vor să ne ia studenții, universităţi importante vor fi prezente la Bucureşti pentru a le prezenta tinerilor români oferta educaţională