in

Episcopul Maramureșului: «Ați plecat de pe glia strămoșească atât de mulți, încât sunt satele pustii»

PS Iustin Sigheteanul, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a vorit cu disperare despre plecarea românilor în străinătate. În mesajul său de înviere, Episcopul Iustin a spus:

«Ați plecat de pe glia strămoșească atât de mulți (4 milioane), încât sunt satele pustii, școlile nu mai au copii, bisericile sunt goale și cimitirele părăsite. O mare parte din floarea tinereții Maramureșului, Oașului și Sătmarului, bărbați și femei care aduc pe lume prunci binecuvântați și susțin viața în satele noastre, sunt plecați în toată Europa și în toată lumea. Pentru prima dată, în anul 2018, s-au născut mai mulți copii români în diaspora decât în țară, copii care nu știm dacă se vor întoarce vreodată în România.

Satele îmbătrânesc și se pustiesc, bătrânii pleacă la Domnul și nu este cine să le ia locul. Dacă ritmul depopulării va fi în continuare la fel, în câteva decenii populația Româ­niei se va înjumătăți, așa cum o pre­zintă în mod dramatic susținătorii acestui fenomen îngrijorător.

România este, încă, „Grădina Maicii Domnului”, o țară frumoasă, bine­cuvântată, bogată și creștină, cu oameni credincioși, harnici și darnici, dar este înlăcrimată, îndurerată și profund îngrijorată. Plânge pămân­tul sfânt al țării noastre, plâng dea­lurile neumblate, plâng izvoarele însingurate, plâng cărările nebătă­torite, plâng casele părăsite, plâng satele de jalea bătrânilor rămași doar cu Dumnezeu și Biserica lor strămoșească, plâng cimitirele neîngrijite și lipsite de lumină. Cine să le mai spună bătrânilor „Hristos a Înviat!”? Cine să mai aducă lumina lui Hristos la mormintele celor plecați în veșnicie? „Voi sunteți lumina lumii!”, a spus Mântuitorul, iar noi spunem: voi sunteți lumina părinților, a viilor, a morților, voi sunteți lumina satelor românești.

Cercetați-vă inima și veți găsi acolo multă durere și dor după părinții dragi. Nu-i lăsați singuri în bătrâ­nețea lor, nici în ultimele zile ale vieții lor. Când pleacă din lumea aceasta, suntem datori să-i ținem pe brațe, așa cum ne-au purtat ei când eram copii, să plece din brațele noastre, ale fiilor lor, spre a ne dărui ultima binecuvântare părintească, ca dar ce ne va însoți toată viața. Noi, toți, cei rămași acasă și care vă purtăm în inimi și în rugăciuni, ne vom ruga mereu să facem din nou Sfintele Paști și toate sărbătorile noastre împreună. Să fim ce am fost odată într-o țară frumoasă, bogată, binecuvântată și creștină – România.», a spus PS Iustin.

Drapelul național, batjocorit în fața Consulatului General din Barcelona

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italian de 90 de ani, a sărit pe românca ce-l îngrijea la centrul de bătrâni. Judecat pentru abuz sexual

S-a întors din străinătate pentru a face Paștele în România, și-a găsit sfârșitul carbonizat într-o mașină