in

Marinela Ardelean a lansat primul ghid al celor mai bune vinuri românești și moldovenești

Ambasadoarea vinurilor românești, Marinela Vasilica Ardelean își continuă ascensiunea și lansează, în scurt timp de la apariția primei sale cărți, un ghid bilingv, intitulat sugestiv „Cartea vinurilor româneşti/The Wine Book of Romania”. Evenimentul a avut loc miercuri, 13 aprilie 2016 , la Uanderful, în București, în prezența unor prestigioși somelieri, producători, reprezentanți ai domeniului Horeca, pasionați de vin și presă de specialitate. Oaspetele de onoare al evenimentului a fost Helmuth Koecher, fondatorul celui mai exclusivist și important eveniment dedicat vinurilor care are loc în Italia, Merano Wine Festival.

„The Wine Book of Romania” , publicată de Editura RAO, este primul ghid bilingv (română-engleză) ce reunește cele mai bune vinuri din România și Republica Moldova, acordându-le acestora șanse egale, fie că este vorba despre o cramă tânără, cu doar cinci hectare de vie, sau un imperiu cu mii de hectare și tradiție de secole. Toate vinurile prezentate în „The Wine Book of Romania” au fost evaluate anul trecut de un juriu format din opt experți internaționali, dintre care doi Masters of Wine. Aceștia sunt: Caroline Gilby – Master of Wine (Marea Britanie), Rod Smith- Master of Wine (Franța), Luiz Alberto- Wine Expert (SUA), Paul Robert Blom (Olanda), Helmuth Koecher (Italia), Zoltán Szövérdfi – Szép (România), Cosmin Grozea (România) și Mi Yeun Hong (Coreea).


Citiți mai multe despre Marinela Vasilica Ardelean:

Marinela Ardelean, zâna vinurilor româneşti: «Vreau să văd vinurile noastre în restaurante italiene»

O româncă valoroasă, motiv de mândrie pentru Italia: „Eu vreau ca şi România să fie mândră de mine”


 

În urma acestei evaluări au fost descrise și clasificate 214 vinuri, 15% dintre acestea fiind de cinci stele.

„Cele 214 vinuri sunt alese după criterii internaţionale, autenticitate, eleganţă şi calitate. Nu ne mai putem permite să punem în faţa degustătorilor profesionişti cu recunoaştere internaţională vinuri care nu ating un minim standard al acestei calităţi. După ce am degustat aproape 3.000 de vinuri, le-am ales pe acestea. Clasificarea este pentru a le diferenţia şi pentru a oferi un sprijin consumatorilor din România şi din străinătate. Dacă România se află pe locul 5 în Europa și 12 în lume, din punct de vedere al producției de vin, nu putem spune același lucru și despre educația consumatorului. Avem mult de investit în această direcție, iar ghidul tocmai lansat este un instrument indispensabil în misiunea pe care mi-am asumat-o”, a declarat Marinela Vasilica Ardelean.

Printre cramele care au vinuri incluse în ghid şi care au fost cotate cu cinci stele se numără Davino, Clos des Colombes, Gîrboiu, Corcova, Casa Isărescu şi Villa Vinea din România, Purcari şi Gitana, din Republica Moldova.

Trei vinuri ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu sunt incluse în cele 214 vinuri, considerate cele mai bune din România de juriul internaţional menționat mai sus.

Cu un tiraj de 2000 de exemplare, volumul se prezintă în ediție limitată. Acesta va putea fi achiziționat din marile lanțuri de librării, online, cât și din aeroporturi. De asemnea, „The Wine Book of Romania” va ajunge la institutele culturale, ambasadele României, precum și la cele mai importante târguri și festivaluri internaționale.

Marinela Vasilica Ardelean intenționează să publice și al doilea volum al acestui ghid. În perioada următoare, Marinela Vasilica Ardelean se va deplasa, pentru a doua oară, la toți producătorii din România și Republica Moldova, selectând de la fiecare producător maxim cinci vinuri, ce vor fi evaluate de un juriu internațional în luna august a acestui an, la Valea Verde Resort, Cund. Rezultatele jurizării vor fi publicate în cea de-a doua ediție a ghidului.

Cu ocazia lansării „The Wine Book of Romania”, organizatorii au anunțat RO-Wine|The Wine Festival of Romania, festival ce s-a născut din dorința de a reuni vinurile de top românești, cunoscute în întreaga lume, cu cele de renume internațional, și de a le aduce mai aproape de consumator. În prima ediție a festivalului se vor putea degusta vinurile de top a peste 50 de producători, 30 autohtoni și 20 internaționali. Festivalul vine în completarea cărtii, pentru că, așa cum a declarat Marinela, “nu-i suficientă doar teoria, avem nevoie și de practică, așadar multe dintre aceste vinuri vor putea fi degustate la festival”.

Evenimentul va avea loc în luna mai, pe parcursul a două zile, 21-22 mai 2016, la Fratelli Studios, în București. Festivalul este organizat de Marinela V. Ardelean în parteneriat cu frații Liviu și Mihai Popescu, co-proprietarii Fratelli Group.

Ambasadorul primei ediții a festivalului RO-Wine|The Wine Festival of Romania este Helmuth Koecher, o personalitate în domeniul vinicol.

Larisa Axinia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un ucigaș plătit italian a dezvăluit poliției tarifele sale

Au rămas bătrânii singuri acasă? Proiectul prin care puteți avea grijă de ei de la distanță