in

”Să vină Diaspora, că noi ne p…. pe ea”, senatorul Bădălău absolvit de orice vină, deși nu s-a prezentat la CNCD

Asociația Sindacato Immigrati, Sindicatul Românilor din Italia, reprezentat prin Bob Vasile a depus la CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării), în numele membrilor de sindicat și din comunitatea românilor aflați în scopul muncii în Italia, o plângere împotriva senatorului PSD, Nicolae Bădălău, după ce la una dintre petrecerile la care demnitarul era naș mare, a acceptat și încurajat folosirea unor melodii care aveau versuri jignitoare la adresa diasporei „Să vină Diaspora, că noi ne pișăm pe ea”.

În această dimineață am aflat și Hotărârea Consiliului Director al CNCD, care sună astfel: „Nu se pot reține fapte imputabile reclamatului…”. Sindicatul Românilor din Italia consideră hotărârea CNCD că fiind FĂRĂ BAZA LEGALĂ și  își rezervă dreptul de a o acționa în Contencios Administrativ.

Iată comunicatul primit de la ”Sindacato Immigrati, Sindicatul Românilor din Italia”, reprezentat prin Bob Vasile:

”Opinia S.I.: ”Hotărârea CNCD nu este obiectivă și nu reprezintă o aplicare corectă a prevederilor după care ar fi trebuit judecate faptele incriminate. În Petiția adresată către CNCD, îndreptată împotriva senatorului Nicolae Bădălău, se arată clar că acordul sau personal de a se profera cuvinte umilitoare împotriva Diasporei a fost acordat tacit, fiind de notorietate publică la nivel global,pe înregistrare video difuzată pe youtube.

Colegiul Director al CNCD RECUNOAȘTE că reclamatul Niculae Bădălău NU S-A PREZENTAT ÎN FAȚA COLEGIULUI DIRECTOR și NICI NU A TRIMIS CĂTRE CNCD NICI UN PUNCT DE VEDERE OFICIAL.

Sindicatul Românilor din Italia va atacă Hotărârea Colegiului director în Contencios Administrativ întrucât prezintă grave vicii de procedura. Această, deoarece:

– Colegiul Director al CNCD nu poate să se constituie în APĂRĂTOR LEGAL al numitului Niculae Bădălău care nici nu s-a prezentat când a fost citat și nici nu a trimis un punct de vedere oficial în apărarea să.

– CD al CNCD OMITE CU BUNĂ ȘTIINȚă chiar prevederile Legale ale OG 137/2000 pe baza căruia funcționează și să judece aceste cazuri, deoarece:

Potrivit art 2, alin. (4) din textul de lege din OG 137/2000 orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant, o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități, atrage răspunderea contravențională conform prezenței Ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.

Conform aceluiași art 2, alin. (5), constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenența la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

Hotărârea Colegiului Director al CNCD decide că ”Nu se poate reține că fapte imputabile reclamatului conform art 20 alin (6) din OG nr 137/2000.”

Drept urmare:

– Sindicatul Românilor din Italia consideră hotărârea CNCD că fiind FĂRĂ BAZA LEGALĂ și  își rezervă dreptul de a o acționa în Contencios Administrativ.

– Sindicatul Românilor din Italia va acționa pentru aducerea acestui caz în față Justiției pe toate căile legale, naționale și EUROPENE.

DIASPORA românească are dreptul la apărarea demnității umane ale tuturor cetățenilor români care muncesc și trăiesc în afară granițelor naționale.”

Vasile BOB

Președinte al Sindicatului Românilor din Italia

Revoltător. Ce cântă maneliștii la petrecerea PSD: ”Să vină Diaspora, că noi ne pișăm pe ea”

Drapelul național, batjocorit în fața Consulatului General din Barcelona

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Padova, amendă usturătoare pentru un român, fuma în mașină lângă copil, aerul din interior era irespirabil

Asociația ”Vocea Românilor din Vasto”, atelier de artizanat tradițional pentru Sărbătorile de Paști