in

Sorin Roiban, specialist IT în Florida, întâlnire cu guvernatorul statului: ”Ne-a propus o întâlnire cu liderii comunității”

Sorin Roiban, unul dintre cei mai activi asociaționiști români din Statele Unite ale Americii a avut o întâlnire cu Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, punând bazele unei întâlniri ale politicianului american cu comunitatea românească din Florida. Sorin Roiban este specialist în domeniul IT, stabilit în Statele Unite din anul 1999, totodată fondatorul organizatiei Romanian Republicans, director executiv la Consiliul Mondial Român pentru SUA și Canada, membru în conducerea executivă a Partidului Republican din Palm Beach, exact în zona în care-și are reședința președintele Trump.

Contactat de reacția noastră și întrebat despre motivul întâlnirii, Roiban ne-a răspuns foarte clar: ”Acum, că suntem împrăștiați prin lume, contăm acolo unde votăm”.

”Împreună cu Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, viitor Senator în Congresul Statelor Unite ale Americii. I-am vorbit despre cei peste 60 de mii de români-americani din sudul Floridei (126 de mii în total, în Florida) și l-am invitat la o întâlnire cu comunitatea românească. Ne-a fost acceptată cu mare plăcere invitația, Guvernatorul propunând, în plus, si o întrevedere specială cu liderii comunităților (pastori, preoți, organizații românești, societatea civilă), pentru a discuta probleme de interes comun. Mulțumesc colegilor de la Romanian.GOP pentru susținere și implicare!”, a scris românul pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că Sorin Roiban nu este la prima acțiune în favoarea românilor din Florida. Românul a fost menționat în presa românească și pentru reacțiile împotriva președintelui Iohannis, atunci când românii din Florida ar fi dorit să se întâlnească cu el, dar au fost ignorați:

”La 16 noiembrie am votat peste 17.000, dintre care 92 la sută pentru Klaus Iohanis. Am fi ieșit la vot, cu siguranță, mult mai mulți, dacă am fi beneficiat de mai multe secții de vot. în Florida, Excelență, suntem peste 30.000 de români. Am beneficiat de o singură secție de vot.

Cu siguranță vă amintiți ce ne-ați promis, nouă și tuturor celorlalți români din diaspora, după ce ați fost declarat câștigător. În pofida acelor promisiuni, vă informez, Excelență, că românii din Diaspora vor fi reprezentați în legislativul ce va rezulta în urma scrutinului din toamnă de 2 senatori și 4 deputați. mai bine zis, tot de 2 senatori și 4 deputați.

Comparativ, vă informăm, Excelență, că județul Sibiu, unde vă mai sunt casele nepierdute în instanță, va fi reprezentat de 3 senatori și 6 deputați.”

De asemenea, Sorin Roiban a fost unul dintre organizatorii sărbătoririi în Florida, la sfârșitul lunii martie, a centenarului Unirii României cu Basarabia. La acea manifestare tineri, bătrâni şi copii, cu toţii au îmbrăcat portul tradiţional, au mers împreună la slujbă, au cântat şi au dansat. Cei mai mulţi nu şi-au pierdut speranţa că într-o zi graniţa cu Republica Moldova va dispărea pentru totdeauna.

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Caserta, româncă executată pentru 500 euro, împușcată în cap de doi italieni, pedeapse reduse

Vibo Valentia, oprită în parcare de polițiști: furase13 cutii de cremă de față