in

Te gândești să pleci în Marea Britanie la muncă? Grăbește-te. Cetățenii UE care vin după martie 2019 nu mai au drept de muncă

Potrivit ministrului Imigrației din Marea Britanie, Caroline Nokes, în cazul unui Brexit fără acord, cetățenii UE care sosesc după 31 martie 2019 nu vor mai avea drept de muncă în Regatul Unit. Ea le-a spus parlamentarilor că firmele vor trebui să verifice eligibilitatea acestora, însă nu se știe încă cum va fi posibil acest lucru.

Afirmațiile ministrului au provocat îngrijorare în rândul angajatorilor, care au declarat că aceasta este o sarcină imposibilă, având în vedere că mai sunt cinci luni până la ieșirea definitivă a Marii Britanii din UE, scrie The Guardian, citat de Ziarul Românesc.

Nokes a declarat că în cazul în care cineva nu a fost aici înainte de sfârșitul lunii martie a anului viitor, angajatorul va trebui să se asigure că are sau nu dreptul să lucreze.

Caroline Nokes, ministrul britanic al Imigrației

Acest lucru, mai arată The Guardian, contrazice ceea ce s-a discutat în vară la un briefing de presă, și anume că Ministerul de Interne nu va cere angajatorilor să efectueze astfel de controale asupra salariaților din UE.

Nokes a recunoscut, la rândul ei, că ar fi dificil pentru angajatori să efectueze astfel de controale, având în vedere faptul că rezidenții de lungă durată din statele membre UE au o perioadă garantată de doi ani pentru a trece prin programul „settled status”, pentru a dovedi dreptul lor de a rămâne și a munci.

Întrebată cum se așteaptă ca angajatorii să facă față verificărilor, Nokes a spus că nu știe și va trebui să comunice Comisiei parlamentare pentru afaceri interne mai târziu.

Cetățenii UE trebuie să solicite așa numitul „settled status” pentru a rămâne în Marea Britanie după Brexit, însă procesul de înregistrare este încă în faza de testare. Au aplicat doar 650 din cele 3.5 milioane de persoane estimate că va trebui să aplice trecând prin acest proces până acum.

Nokes a mai declarat că stabilirea statutului oamenilor ar fi dificilă în perioada de tranziție planificată de doi ani, chiar dacă există sau nu o înțelegere. Și în cazul în care nu va fi un acord, resortisanții UE ar avea dreptul până în martie 2021 să solicite statutul.

„În perioada de tranziție va fi extrem de dificil să se facă diferența între un cetățean UE care vine aici pentru prima dată, de exemplu, și cineva care a fost aici pentru o perioadă semnificativă de timp și care încă nu a solicitat „settled status”, dar ar fi perfect îndreptățit să ceară asta”, a spus Nokes.

Yvette Cooper, deputatul laburist președinte al comisiei menționate a spus: „Fie veți avea un sistem care în practică nu este funcțional, deoarece angajatorii nu îl pot implementa, fie veți fi nevoiți să acceptați că oamenii care sosesc după martie 2019 vor fi acoperiți de aceleași reguli ca și oamenii care sunt deja aici”.

Scandal în justiție: Marea Britanie, raiul infractorilor români!

Marea Britanie, românii vor fi înregistrați într-o bază de date și vor plăti o taxă de 70 de lire

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român, erou la Milano. S-a luptat cu hoții italieni: «Mi-au înfipt o șurubelniță în spate»

Udine, prezentarea volumului de poezii al unui martir al închisorilor comuniste din România