in

De ce se dau colaci colindătorilor / Tradiții de Crăciun la români

Tradiția legată de Moș Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminți în noaptea de Crăciun (24/25 decembrie), a apărut în secolul al IX-lea. El este îmbrăcat într-un costum roșu cu blăniță albă pe margini, cizme negre și o căciulă roșie, cu o barbă mare și albă ca zăpada.

Conform credinței populare, Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este om sărac, o refuză, dar o îndrumă spre fratele său, mai mare și mai bogat, Moș Crăciun.

Se spune că acesta era un om rău, în schimb soția lui, Crăciuneasa, femeie miloasă și bună la suflet, le-a oferit adăpost, dar fiindu-i frică de mânia lui Crăciun a ascuns-o în grajdul pentru animale. Crăciun, aflând cele petrecute, s-a mâniat și a tăiat mâinile soției sale. Atunci Fecioara Maria a făcut o minune lipind brațele Crăciunesei la loc. Această întâmplare a dus la transformarea lui Crăciun într-un om blajin și plin de milă.

Cele două zile, Ajunul şi Crăciunul, sunt marcate de numeroase tradiţii. În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci – care, în tradiția populară trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile.

Colacii sunt pregătiți pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt dați colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroși, iar colacii vor fi ai flăcăilor și ai colindătorilor neamuri.

De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc și “scutecele Domnului“, amintind de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduță, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă.

Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare și nu cinstește un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub fața de masă, doi colăcei și o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci.

Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoți și însoțitorii acestuia. În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze și până nu se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit, nu trebuie să se mănânce nimic și astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc și va fi mai demn pentru Sfânta Împărtășanie.

Deschiderea cerului permite oricărui creștin să își pună o dorință

Există credința că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid și de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngerești pot fi auzite doar de cei curați la suflete. Deschiderea cerului permite oricărui creștin să își pună o dorință, care cu certitudine se va îndeplini.

În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicați și copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul.

Colindele

Dintre obiceiurile româneşti, cel care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul de Crăciun. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ”Bună dimineaţa la Moş Ajun”. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani.

În zilele noastre colindul de Crăciun al copiilor s-a degradat ca semnificaţie, invadând oraşele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerşetorie. În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumuseţea şi emoţia de altădată, cetele de colindători mergând pe uliţe şi cântând ”Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare.

Colindele de Crăciun sunt religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion). Colindele laice (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurăţel, etc.

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ”Steaua sus răsare”, ”Trei păstori se întâlniră”, ”O, ce veste minunată”, ” În oraşul Viflaim”.