in

Elena Udrea a fost capturată în Bulgaria, în drum spre Grecia. Trebuie să facă 6 ani de închisoare

Elena Udrea a fost capturată în Bulgaria. E a fugit din țară după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că trebuie să execute cei 6 ani de închisoare primiți în procesul „Gala Bute”. A ieșit din țară „pe cale terestră” și voia să ajungă în Grecia.

Elena Udrea, fost ministru al Turismului și apropiată a lui Traian Băsescu, a fost condamnată joi, 7 aprilie, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.

Pe numele ei a fost emis un mandat de arestare, dar polițiștii nu au găsit-o acasă. Au găsit-o polițiștii din Bulgaria și au arestat-o, urmând să o extrădeze în România.

În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România, precizează instituția.

Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, acuzat că nu a controlat cine iese din țară, a informat că Udrea „a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.”

Ultima cale de atac epuizată

Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul ‘Gala Bute’.

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi. A existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA.

În acest dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]
politia rimini arestat roman

Italia, încalcă interdicția de a se apropia de mama sa cu polițiștii în casă, român trimis la închisoare

strivita de poarta

Italia, fetiță de 9 ani strivită de o poartă metalică de 3 tone, accidentul s-a produs în fața mamei și a fratelui