in

Întors în țară, după un accident în Italia, și-a omorât mama. ”A căzut în cap, nu şi-a luat medicamentele şi când bea alcool devenea violent“

Un bărbat de 44 de ani din Gâşteşti, Paşcani, a fost reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat că şi-a omorât mama de 84 de ani. Vasile Roman a lucrat în trecut în Italia, unde a suferit un accident în urma căruia se pare că a rămas cu sechele psihice, scrie ziaruldeiasi.ro. De altfel, acesta a fost internat, în trecut, de mai multe ori la Psihiatrie. El locuia de aproximativ doi ani alături de mama sa, cu care s-a mutat după ce a divorţat de nevastă.

În acest timp, mai ales atunci când consuma alcool, individul îşi lovea mama, situaţia din familia Roman fiind cunoscută inclusiv în rândul poliţiştilor, care l-au anchetat în mai multe dosare de agresiune pe individ.

Ieri-dimineaţă, Roman a avut o discuţie în contradictoriu cu mama sa, care l-a muşcat de mână. Orbit de furie, individul a luat de jos o bucată de lemn şi a lovit-o violent în cap pe mama sa. Femeia s-a prăbuşit şi a murit în scurt timp din cauza rănii grave.

După crimă, când şi-a dat seama ce a făcut, bărbatul a fugit la un vecin, căruia i-a cerut să sune la 112.

„Asta mi-a spus, că a omorât-o pe mamă-sa şi să mă duc acolo. Era treaz, nu era beat. Păcat de el, dacă nu mă duceam se omora şi el“, a povestit vecinul. După ce a sunat la 112, acesta a mers în curtea în care a avut loc grozăvia şi l-a găsit pe criminal lângă un ştreang improvizat.

„Are dosar penal de agresiune împotriva mamei. Îi făcea viaţa grea, o lovea. El a avut o problemă, un accident în Sardinia, a căzut în cap, nu şi-a luat medicamentele şi când bea alcool devenea violent“, a povestit unul dintre fraţii suspectului. 

„A fost cel mai mic copil din familie şi a fost cel mai alintat. A mai avut probleme, a fost dus la poliţie la Paşcani, dar l-a adus înapoi. A fost dus şi la Iaşi la Psihiatrie, dar a revenit. Legislaţia daca era mai bună, nu se întâmpla asta“, a povestit un alt frate.

Vasile Roman a fost cercetat în cel puţin şapte dosare ce au vizat agresarea mamei sale. Nu a fost niciodată tras la răspundere, deoarece femeia l-a iertat şi şi-a retras plângerea. Astă-vară, individul a avut emis împotriva sa şi un ordin de protecţie, care a expirat recent.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ