in

Mii de oameni la contramanifestația de la Iași, primarul Chirica: ”PSD este un cățel în călduri”

Mitingul PSD de la Iași, la care PSD a anunțat că vor participa 40.000 de persoane, a fost întâmpinat de o contramanifestaţie. Participanții care vin la mitingul organizat de PSD în Piața Unirii din Iaşi sunt aşteptaţi cu huiduieli de câteva sute de persoane care se află în spatele unor garduri de protecție, scrie ProTv.

Contramanifestanții așteaptă la fiecare dintre intrările în Piața Unirii şi huiduie grupurile de persoane aduse de filialele PSD din alte județe. ”Huoooo”, “Rușine, rușine, rușine să vă fie”, “Hoții!, Hoții!”, strigă aceștia care se află în proximitatea pieței. Din când în când, în zgomotul vuvuzelelor se aud scandări împotriva PSD și liderului acestuia: “Dragnea la închisoare, nu la guvernare”, „PSD, ciuma roșie”.

La intrarea în Piața Unirii, unui bărbat care se afla în delegația de la Bacău i s-a făcut rău. El a fost transportat cu targa la una din ambulanțele aflate în apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale.

Evenimentul are loc în Piața Unirii din municipiu, întreaga zonă centrală a orașului urmând a fi blocată. Se estimează că la Iași vor veni câteva sute de autocare din toate județele Moldovei.

Până miercuri după-amiază, peste 9.000 de persoane au anunţat că vor veni în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva liderului PSD, informează News.ro.

Liderul filialei municipale a PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, a spus , într-o conferință de presă, că PSD ar trebui să renunțe la mitingul regional de joi, după ce Dragnea a fost huiduit pe 20 aprilie când a venit la Iași la conferința județeană PSD.

La rândul său, șeful filialei județene PNL Iași, deputatul Costel Alexe, a spus că PNL nu este implicat în organizarea protestelor anti-Dragnea de joi și că liberalii nu participă sub nicio formă la evenimentul PSD.

Asociațiile civice „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” și „Împreună pentru A8” i-au cerut marți lui Liviu Dragnea, într-o scrisoare deschisă, să renunțe la mitingul PSD din 9 mai de la Iași, motivând că organizarea unei acțiuni de partid de Ziua Europei aduce deservicii imaginii orașului.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat miercuri, referindu-se la mitingul social-democraţilor de la Iaşi de joi, că PSD este ca „un cățel în călduri” care vrea să-şi marcheze teritoriile pe care le-a pierdut, dar că nu va permite ca Iaşiul să devină pe 9 mai Bucureştiul din 10 august.

Totodată, edilul ieșean a spus că întreg centrul va fi „ultrasupravegheat” video şi că „Iașiul nu va deveni pe 9 mai Bucureștiul din 10 august”.

„Nu vom mai sta cu mâinile încrucișate să vedem cum niște bande de descreierați intră în mulțime şi tulbură ordinea. Astea sunt mișcări de tip bolșevic, le-am mai reținut şi eu de prin perioada interbelică cum manifestările făcute de bolșevici se contramanifestau din interior, vrând să-și creeze tulburări ca și cum adversarul nu-i lasă. Nu, noi nu-i vom provoca cu nimic. Dacă vor să se bată între ei, pot să o facă, dar în afara Iașiului”, a spus primarul Chirica.