in

Lipsă acută de medici ATI în România! Naşteri sistate într-o maternitate din Bucureşti

Apel disperat al medicilor dintr-un spital din Bucureşti din cauza crizei acute de cadre medicale. Doctorii de la Maternitatea Bucur susțin că internările, nașterile și operațiile ar putea fi sistate din luna august pentru că lipsesc specialiștii ATI.

În prezent, la Maternitatea Bucur sunt doar trei medici ATI. Medicii spun că este imposibil ca cei trei să asigure toate gărzile necesare, astfel că internările, operațiile și nașterile ar putea fi sistate începând cu luna august. 

Apelul vine la aproape o lună de când Maternitatea și-a redeschis porțile și pentu pacienții non-Covid, după ce pe toată perioada pandemiei a tratat doar pacienţi infectaţi.

„A fost o bucurie mare a pacientelor că am reuşit să ne reluăm activitatea şi va fi o suferinţă foarte mare să le spunem din nou că nu le putem primi. Naşterile pot să aibă loc la orice oră din zi şi din noapte. O maternitate nu poate exista decât cu linie de gardă continuă”, a declarat dr. Manuela Predilă, medic primar obstetrică-ginecologie.

«Avem mai mulţi copii născuţi în străinătate din părinţi români decât în ţară», spune ministrul Muncii de la Bucureşti

Cadrele medicale au făcut apel la colegii de la alte spitale să facă gărzi pentru a asigura continuitatea activității. 

Conducerea ia în calcul să aducă specialiști ATI care să lucreze part-time. La nivelul întregii țări, există un deficit de 50% de medici ATI, mulți dintre aceștia alegând să plece în străinătate.

Iar pentru a fi atractive, contractele de muncă pentru anestezişti ar trebui să fie pe durată nedeterminată, spun experţii.

„Ministerul trebuie să ceară tuturor spitalelor să respecte normativele în vigoare, numărul de medici raportat la numărul de săli de operaţie şi numărul de paturi de Terapie Intensivă. În acest an, am reuşit prin programe mari să dublăm dotările ATI de la momentul zero al crizei. Dacă aveam, de exemplu, 1.300 de ventilatoare, la sfârşitul anului 2020 aveam 2600. Ce înseamnă asta, că s-a dublat presiunea de muncă”, a declarat prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreşedinte Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă, relatează Ştirile TVR.

Reprezentanţii Societăţii Române de Anestezie Terapie Intensivă cer Ninisterului Sănătăţii să dispună ca sporul de ATI să fie de 85 la sută în toate spitalele.

Acum, cei din spitalele din clinicile mari primesc mai puţini bani decât colegii din oraşe mai mici, care au cazuri mai uşoare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, date reale! Iată câte persoane vaccinate au fost declarate decedate din cauza infecției cu Covid și motivele reale

La Roma, manifestanții no-vax invocă Tribunalul de la Nürnberg împotriva virusologilor