in

România bate record după record: aproape 6.500 de noi infectări în 24 de ore. Se pregăteşte carantina totală?

România a înregistrat  joi cel mai grav bilanț de coronavirus. 6.481 de cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore, fiind depășit pentru prima oară pragul de 6.000 de noi infectări. Cazurile noi au fost înregistrate dintr-un număr de 36.169 de teste.

Numărul deceselor se apropie de 7.000

De la izbucnirea crizei COVID, România a înregistrat 229.040 de cazuri de persoane infectate. Joi a fost înregistrat un nou record: 6.481 de infecţii în 24 de ore. Numărul cazurilor a crescut cu 1.138 față de ziua precedentă, când au fost 5.343, deși numărul testelor a fost mai mic cu 1.114. Cele mai multe cazuri noi au fost în București, unde a fost depășit pentru prima oară pragul de 1.000 de infectări. Mai exact, au fost confirmate 1.129 de noi cazuri.

În ceea ce privește rata de infectare, cea din Capitală a ajuns la 3,61 la mia de locuitori. Județele Cluj și Sălaj au rata de infectare de peste 4, respectiv de 4,3 la mia de locuitori și 4,11 la mia de locuitori.

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că numprul deceselor a ajuns la 6.764, cu 83 în doar 24 de ore. În prezent, 10.975 de persoane confirmate cu COVID-19 sunt internate. Dintre acestea, 868 sunt internate la terapie intensivă.

Pe teritoriul României, 27.834 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.602 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.185 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

Ce spun autorităţile despre carantina totală

Klaus Iohannis a reiterat miercuri, într-o conferință de presă, că în acest moment nu se impune o nouă carantină totală, așa cum a fost în primăvară. Totodată, președintele a spus că, în acest moment, nu trebuie să căutăm vinovați, ci soluții pentru a preveni răspândirea bolii.

De asemenea, întrebat dacă România ar trebui să impună carantina totală, reprezentantul României la OMS, Alexandru, Rafila a răspuns ferm: „În momentul de față, nu”.

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat la rândul său că economia nu va mai fi închisă, aşa cum s-a întâmplat timp de două luni în primăvară.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

După 20 de ani în Italia, o româncă își spune povestea: ”Mă simt o străină, toţi se uită la mine ca la o venetică”

Atentat la Nisa, teroristul era în Italia pe 9 octombrie, debarcat la Lampedusa. A ucis trei persoane în catedrala Notre Dame