in

România se relaxează! Fără măști la exterior, se elimină restricțiile de circulație pe timp de noapte

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, un calendar al măsurilor de relaxare în România. În 15 mai va avea loc o primă etapă de relaxare, care include eliminarea portului măștii în exterior și a restricțiilor de circulație pe timp de noapte.

„În ultimele săptămâni, de la o zi la alta numărul de bolnavi a scăzut, la fel cel al deceselor și al persoanelor de la ATI. În același timp, campania de vaccinare a prins viteză. Avem zilnic peste 100.000 de persoane care se vaccinează. Am parcurs un drum lung, dar este nevoie de mult mai mult. Nu este altă cale de a finaliza pandemia cu succes”, a spus Klaus Iohannis.

Şeful statului a anunțat că din 15 mai se elimină obligativitatea portului măștii în aer liber, cu excepția piețelor sau târgurilor,  se renunță la carantina de noapte, iar magazinele pot reveni la programul normal de funcționare.

Șeful statului a precizat că există un calendar al măsurilor de relaxare, care se va aplica în funcție de evoluția pandemiei și de gradul de vaccinare. Astfel, următoarele măsuri de relaxare ar urma să intre în vigoare la 1 iunie, 1 iulie și 1 august. Iohannis a subliniat că au fost stabilite niște ținte de vaccinare: 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie, 6 milioane până la 1 iulie și 7 milioane până la 1 august.

Președintele a anunțat că din 1 iunie crește numărul de participanți acceptați la evenimente (sportive, nunți, botezuri etc), iar dacă organizatorul evenimentului garantează că toți participanții sunt vaccinați, dispare orice restricție de număr.

În ceea ce privește școlile, președintele Iohannis a spus că nu se modifică actualele prevederi, adică se vor aplica cele trei scenarii. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde, deci elevii să se întoarcă în bănci fizic și anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală, a subliniat Iohannis.

Declarațiile şefului statului

  • Peste un an de zile a durat până acum pandemia
  • A fost prea  multă suferință în România
  • Trebuie să ne amintim și de cei care au făcut posibilă gestionarea pandemiei, medici, personalul medical, ei au fost eroii noștri
  • Lor de datorăm mulțumiri
  • Pandemia s-a redus un pic, parcă putem să respirăm un pic mai ușurați
  • Suntem deja în plină pandemie pentru România post-pandemică
  • Pandemia nu se va termina mâine sau la 1 septembrie, dar, dacă ne vaccinăm, se va termina
  • Nu-mi doresc ca România post-pandemie să fie la fel cu România pre- pandemie
  • România post-pandemică este România în care și salariile cresc, iar viața românilor devine mai bună
  • Campania de vaccinare a prins viteză, avem zilnic peste 100 de mii se persoane care se vaccinează
  • Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm
  • Vrem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane
  • Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare
  • Ne pregătim de relaxare, dar trebuie să fie o relaxare precaută
  • Nu vrem să ne relaxăm în iunie, ca sa revenim la restricții în august
  • Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul care cuprinde acești pași până pe 1 septembrie, urmând ca la 1 septembrie să avem o reevaluare
  • Relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și de gradul de vaccinare
  • Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare și trebuie să ne vaccinăm
  • Prima etapă va avea loc in 15 mai, următoarea în  1 iunie, 1 iulie, 1 august
  • Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu câteva excepții: piețe, târguri, stații de transport public
  • Se elimină restricțiile de circulație noaptea
  • Agenții economici nu vor mai avea restricții
  • Avem nunți, botezuri, mese festive, unde pot participa din 1 iunie in aer liber maxim 70 de persoane. În interior maxim 50 de persoane de la 1 iunie
  • De la 1 iulie numărul crește, de la 1 august numărul crește
  • Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunță la restricționare
  • Sălile de sport: dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinat, numărul de participanți poate să crească
  • Școli: păstrăm in continuare normele care țin de rata de incidență
  • Aceste scenarii se aplică în continuare
  • Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde, deci elevii să se întoarcă în bănci fizic
  • Vă urez tuturor multă sănătate și mergeți la vaccinare!
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mario Draghi a numit o femeie în fruntea serviciilor secrete. Este o premieră în Italia

Ce se întâmplă cu studenta italiană vaccinată cu mai multe doze: bea 7 litri de apă pe zi, dar este deshidratată. Nu mai produce anticorpi deloc