in

Şi-a ascuns bebeluşul sub fustă, ca să-l treacă ilegal frontiera: femeie de 26 de ani, reținută la Vama Borș

Deoarece nu avea documente pentru copilul său în vârstă de 3 luni, o femeie din Mureş a încercat să-l treacă ilegal graniţa, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, ascunzându-l sub haine, anunță Poliția de Frontieră.

În data de 11.02.2018, în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageră într-un autoturism, Eva G., în vârstă de 26 ani, domiciliată pe raza județului Mureș.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns sub fusta femeii, un copil în vârstă de numai 3 luni.

În cadrul cercetărilor, tânăra a declarat că minorul este copilul său, dorea să ajungă cu el în Ungaria şi a recurs la această metodă deoarece nu a reuşit să-i facă documente de identitate.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alianța Românilor din Italia, nouă filială la Verona: ”Nu aparținem nici unui partid din România”

Traficanți de droguri, patru grupuri destructurate în Sicilia. Arestat un român, vindea stupefiante adolescenților