in

Statul le dă bani elevilor ca să nu mai chiulească de la şcoală

PSD vrea să le acorde elevilor români vouchere în valoare de câte 10 lei pentru fiecare zi cu prezenţă integrală la şcoală, pentru a-i stimula să nu mai chiulească.

“Plata se va face la începutul lunii următoare. În anul şcolar 2019-2020, voucherele vor fi acordate elevilor din ciclul primar, iar începând cu anul şcolar 2020-2021 şi a celor din învăţământul gimnazial”, a anunţat pe Facebook Cristian Socol, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice şi omul din spatele programului de guvernare al PSD.

Dacă s-ar aplica această idee, atunci un elev care frecventează toate orele lunar, în toate cele aproximativ 20 de zile de școală, ar urma să primească 200 de lei în luna următoare. Cei care au lipsit o jumătate de lună, chiulind 10 zile din cele 20, deci două săptămâni de școală, vor primi doar 100 de lei luna viitoare.

În învățământul primar și gimnazial sunt 1.653.688 elevi, iar în învățământul liceal sunt 629.755 de elevi, potrivit Institutului Național de Statistică.  Dacă ar fi să primească toți câte 200 de lei pe lună, efortul bugetar ar fi 456.688.600 pe lună, adică peste 3 miliarde de lei pentru cele circa 7 luni de școală dintr-un an calendaristic.

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Termoli, povestea unui român necăjit i-a impresionat pe carabinieri, au sărit în ajutorul lui

Cei mai frumoși mușchi. Un jandarm s-a afirmat în Italia: «Ai nevoie de multă ambiție și perseverență»