in

Verzii din Suceava sar la gâtul premierului italian: ”Conte duce o politică antiromâneasă”

”Partidul Verde, filiala judeţeană Suceava, consideră că drumul pe care-l continuă actuala coaliţie de guvernare din Italia, prin măsurile pe care le iau împotriva cetăţenilor rezidenţi români din peninsulă, va reuşi, în cel mai scurt timp, să izoleze această ţară.

De aproape 20 de ani, milioane de români muncesc în Italia, aducând economiei lor sute de miliarde de euro. De aproape 20 de ani, milioane de români au acceptat diferite slujbe, care pentru italieni erau sub nivelul lor, adică umilitoare. Italia s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani datorită românilor, schimbând uneori şi polii de putere în unele zone din peninsulă.

Astăzi, Giuseppe Conte, premierul Italiei, duce o politică antiromâneasă uitând şmechereşte de faptul că economia lor este susţinută şi de români.

Ultimele clădiri construite în Italia au la bază români, bătrânii Italiei sunt protejaţi de români, bolnavii Italiei trec prin mâinile românilor, iar tu, guvern, vii şi îi loveşti financiar pe români, uitând ce bine ţi-au făcut românii.

Pentru noi, verzii suceveni, cel mai dureros este faptul că guvernul României tace atunci când românii sunt umiliţi prin lume

Prin fişa postului, un ministru de externe, un ambasador, are obligaţia să-şi apere cetăţenii. Mega salariile lor provin de la noi, români, nu de la italieni, aşa că din bun simţ, dacă mai au, să-şi facă treaba.” a scris Dan Acibotăriţă (foto sus), preşedinte al Partidului Verde, Filiala Suceava.

Președintele Consiliului de Miniștri Italian, Giuseppe Conte, și Ambasadorul României în Italia, George Bologan
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A venit din Italia să petreacă sărbătorile cu familia, bărbat de 39 de ani s-a sinucis aruncându-se de la etajul al nouălea

EXCLUSIV Un campion român de kick-boxing acuză: «Am luat o mare țeapă la Roma!»