in

Zeci de mii de pelerini, la moaştele Sfintei Parascheva

Iaşiul este în aceste zile loc de pelerinaj cu ocazia sărbătoririi de către Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe 14 octombrie, a Sfintei Parascheva. Zeci de mii de oameni participă la hramul Sfintei Cuvioase, pentru ortodocşi fiind una dintre cele mai importante sărbători.

Vineri, peste 20.000 de credincioşi au mers în procesiune pe străzile oraşului, pentru ca sâmbătă pelerinii, cu zecile de mii, să aştepte la cozi imense, în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva.

Duminică, Primăria Municipiului Iaşi a oferit o masă pentru pelerinii veniţi să se închine la Sf. Parascheva. Autorităţile locale au pregătit zeci de mii de sarmale şi ceai cald.

Cel mai important moment al evenimentului are însă loc astăzi, când este programată Sfânta Liturghie oficiată de un sobor format din 23 de preoţi. Printre politicienii de prim rang care „au fentat” coada pelerinilor adunaţi în preajma Catedralei Mitropolitane din Iaşi se numără premirul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, primarul Iaşiului Gheorghe Nichita şi prefectul Iaşiului, Romeo Olteanu.

Deşi sunt bolnavi şi nevoiţi să înfrunte temperaturi scăzute, pelerinii rămân neclintiţi pentru a se închina la moaştele Cuvioasei. Mulţi dintre pelerini au avut probleme de sănătate, salvările şi echipaje ale SMURD intervenind pentru a acorda ajutor, în condiţiile în care, potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, timpul de aşteptare la rând a atins şi 20 de ore.

O femeie de 61 de ani cu probleme cardiace a murit, vineri, la Spitalul „Parhon”, din municipiu, unde a fost dusă în stare gravă. Echipajele Ambulanţei, SMURD şi voluntarii de la Crucea Roşie au intervenit în peste 550 de cazuri pentru a acorda asistenţă medicală pelerinilor doborâţi de oboseală.

Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

Cuvioasa Parascheva este sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei, moa?tele sale fiind aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu şi aşezate în ctitoria sa, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. începând din anul 1889, moaştele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni şi vindecări miraculoase.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alexandra Dinu se recăsătoreşte. A fost cerută de soţie de actorul italian Luca Bastianello

250000 euro pentru românii din Italia care doresc să-și cumpere casă în țară