in

Propunere bombă în Italia: se dorește introducerea unei MONEDE NOI, alternativă la moneda euro

Vice-premierul Matteo Salvini a avertizat Uniunea Europeană că nu se va renunţa la tăierea taxelor şi că are de gând să introducă o monedă nouă, alternativă monedei euro,indiferent de ameninţările Bruxelles-ului. Criticii o văd ca pe o încercare de a crea un fel de monedă paralelă și, astfel, să contracareze moneda euro.

Denumită „mini-BOT”, moneda ar consta în bancnote de valoare scăzută, care să fie utilizate pentru plata taxelor sau pentru cumpărarea unor bunuri şi servicii oferite de stat. Ea ar urma să fie folosită şi de guvern pentru a reduce datoria publică, deşi e neclar cum ar putea face acest lucru.

Criticii consideră, însă, că moneda „mini-BOT” nu ar face altceva decât să crească şi mai mult datoria publică a ţării. „Bineînţeles că este necesar ca administraţia să-şi plătească datoriile, dar de ce să nu o faci cu euro? Mini-BOT sau nu, datoria creşte oricum”, a declarat fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Carlo Cottarelli.

Potrivit lui Matteo Salvini, singura modalitate de a reduce datoria publică a Italiei este de a fi stimulată gresterea economică. Aceasta este o politică economică ce vine în directă opoziţie cu cea de austeritate, promovată de ţările din nordul Europei, în frunte cu Germania, în anii de după criza financiară. „Cu tăieri, sancţiuni şi austeritate, nivelul datoriei, al sărăciei, insecurităţii şi al şomajului au crescut. Trebuie să facem opusul”, a declarat Salvini.

Pe 5 iunie, Comisia Europeană a publicat un raport în care se arată că Italia nu îşi va atinge obiectivele de deficit bugetar nici în 2019, şi nici în 2020. „Dacă copilului meu îi este foame şi îmi cere de mâncare, dar Bruxelles-ul spune ‘Nu Matteo, regulile UE spun că nu îţi poţi hrăni copiul’, credeţi că aş respecta regulile Bruxelles-ului sau credeţi că mi-aş hrăni copilul”, a adăugat Salvini, cunoscut pentru retorică să anti-europeană, anti-imigraționistă şi populistă.

Italia este a doua cea mai îndatorată ţară din Uniunea Europeană, cu o datorie publică de peste 130% din PIB. Doar a Greciei este mai mare, cu diferenţa că Italia este una dintre cele mai mari economii ale Uniunii. O eventuală criză economică a Italiei ar putea avea repercusiuni grave asupra tuturor membrilor UE.

Italia, noi restricții în materie de securitate, Guvernul italian a adoptat un decret care prevede amenzi imense și pedepse cu închisoarea

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, noi restricții în materie de securitate, Guvernul italian a adoptat un decret care prevede amenzi imense și pedepse cu închisoarea

Românca Tatiana Perhinschi, medic cardiolog la Rimini, protagonista filmului italian ”A.A.A. Cercasi felicità”