in

JO Rio 2016 – Robert Glință e în finală la 100 metri spate

Robert Glință este speranța României la natație. Tânărul de 19 ani s-a calificat în prima sa finală olimpică, la proba de 100 metri spate. Dacă România era una dintre țările cu pretenții la medalii acum ceva ani, lucrurile s-au mai schimbat, iar în prezent, speranțele noastre se leagă de adolescentul Glință. Acesta este deţinătorul recordului mondial de juniori la proba de 100 metri spate, performanţă realizată la finalul lui 2015.

Glință se află la primul an de seniorat și la a doua performață majoră, după finala de la Campionatul European. S-a calificat în finala de la Jocurile Olimpice cu timpul 53.34 s, stabilind totodată și record național. A prins cu multă muncă și șansă locul 8, ultimul care duce în finala ce are loc în 9 august.

„Merg la Rio cu gândul la îmbunătățirea propriilor performanțe şi cu speranța de a prinde cel puțin o semifinală. Contează şi cum vor înota ceilalți, mă aștept să fie greu, dar pentru asta m-am pregătit. Eu zic că se poate și o calificare în finală. Sunt pe drumul cel bun, sunt toate șansele să-mi îmbunătăţesc timpii la Jocurile Olimpice”, a spus Glinţă la plecarea spre Brazilia, potrivit click.ro.

CITEȘTE ȘI:

JO Rio 2016 – Cătălina Ponor s-a calificat în finala la bârnă!

Monica Niculescu, în turul 2 la Rio. Prima victorie la simplu pentru România în istoria JO

JO Rio 2016 – Horia Tecău și Florin Mergea s-au calificat în optimi la dublu, după o victorie categorică

JO Rio 2016 – Marian Drăgulescu și Andrei Muntean, în finală la sărituri și paralele!

Jocurile Olimpice 2016 debutează astăzi. Vezi componența delegației României

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

JO Rio 2016 – Cătălina Ponor s-a calificat în finala la bârnă!

JO Rio 2016 – Sportivii români care mai au șanse la medalii