in

Revoltă în PSD Diaspora, contra secretarului general Stela Arhire: „Să-și dea demisia, să plece”

În plină campanie electorală, cu doar câteva zile înainte de turul secund al alegerilor prezidențiale, Constantin Ciprian Manoliu (FOTO), președintele filialei PSD Milano aduce critici dure secretarei generale a PSD Diaspora. Într-o postare pe facebook, Manoliu condamnă eficacitatea deciziilor luate de Stela Arhire, precum și activitatea acesteia din perioada electorală.

Iată mai jos postarea lui Ciprian Manoliu (fara modificari din partea redactiei, cu exceptia cuvintelor vulgare):

„Am tăcut și am tot așteptat degeaba destul! Dar oare cum mama dracului? Să o luăm și să o dăm metodic:

1. Munca organizatiilor PSD Diaspora din Italia cel puțin făcută pe banii, timpul și nervii personali ai liderilor locali și pentru această campanie electorală a fost distrusă metodic de această arhire stela pe care nici măcar nici acum la aproape 2 ani de zile de la bagarea ei cu de-a sila pe gâtul organizației nu am aflat cine mama d…… o ține în brațe.

2. Pe 1 noiembrie 2014, în preziua alegerilor, majoritatea membrilor comisiilor de votare din Italia au fost sunați de arhire direct sau de interpuși și anunțați să nu se prezinte pe 2 la comisii cu minciuna că MAE a modificat componența membrilor. Dar oare cum mama d……. sunt eliminați din procesul de funcționare a votului președinți de filiale și activiști devotați partidului si cu experiență în această muncă de uzură fizică și morală în ziua votului și înlocuiți cu tot felul de analfabeți bronzați din născare cu mari probleme la citirea și scrierea seriei de buletin a votantului în lista de vot de unde și mare parte din încetineala votării.

3. Toate acțiunile din campania electorală din Italia au fost facute cu aproape zero materiale de campanie și fix zero fonduri. Dar oare cum mama d……. pentru pentru o organizatie cu peste 20 de filiale despre care s-a vorbit pâna acum numai de bine sunt trimise 600 de tricouri de campanie iar pentru prietenii pupincuriști ai arhirei ajung doar la Roma 6.000 de tricouri.

4. Dar oare de ce mama dracului domnul Președinte al PSD a promis cu mâna pe inimă pe 5 iunie 2014 că o va trece pe arhire pe line moartă pentru ca apoi să tacă definitiv precum r….. în iarbă lăsând hățurile PSD Diaspora în mâinile acestei stele arhire în ascensiunea ei de udrea PSD-ului și nemairăspunzînd neam nici la telefon nici pe vreun alt mijloc de comunicare. Dar oare cum nici măcar una dintre multele promisiuni ale numitului Președinte PSD Diaspora Mihnea Costoiu nu a fost dusă la îndeplinire.

5. Dar oare cum mama d……. au fost bani pentru autogolul de la Milano unde în ziua votului țiganii împărțeau mici și bere de la Ponta. Oare chiar nimeni la București nu pricepe nimic din tot ce se întâmplă.

6. Dar oare cum mama d……. poți te poate duce mintea arhire să te prezinți în biserică la Paris (VIDEO AICI) ca Secretar General al PSD Diaspora și să propovăduiești votarea stângii când și ultimul prost știe cât de sensibil este mediul bisericesc în diaspora.

Lista are 13 puncte. Voi continua…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Concurența pentru Congresul lui Stanoevici: a apărut Consiliul Diasporei, 6 membri sunt din Italia

Solidaritate internaţională cu româncele sclave din Ragusa, unele ţări nu mai cumpără roşii din Sicilia