Advertisement

Comemorarea unui român de 35 de ani, mort pe un câmp de roșii din Italia, lăsat de colegi să agonizeze. Pentru moartea sa nu există încă vinovați

În ziua celei de-a noua aniversări a morții lui Gheorghe Radu, în 29 iulie, asociația Tedeschi, împreună cu președinta Elisabetta Brunetti, îl comemorează pe muncitorul agricol de 35 de ani mort la finalul unei zile de muncă pe câmpurile de roșii dintre Nuova Cliternia și Campomarino.

”Un bărbat de 35 de ani plecat din Dorohoi pentru a asigura un viitor mai bun soției Maria și fiicei Valentina. Un muncitor agricol, rezident la Torremagiore, dispus să facă orice muncă pentru a construi un viitor demn propriei familii. Când încă era întuneric, a urcat într-un microbuz cu alți muncitori agricoli clandestini din Europa de Est la primele ore ale dimineții, pe 29 iulie 2008, și s-a dus pe câmpurile din Nuova Cliternia pentru a culege și încărca roșii.

La un moment dat al dimineții, sub soarele arzător, s-a prăbușit la pământ din cauza unei stări de rău și acolo a fost lăsat să agonizeze de colegii săi, înfricoșați de o posibilă intervenție a poliției și de riscul de a fi îndepărtați din Italia pe baza Legii Bossi-Fini. Între salvarea vieții unui om și posibilitatea de a fi repatriați ceilalți muncitori s-au ales pe ei înșiși și nu au chemat echipajele de salvare.

În urmă cu câteva săptămâni, după nouă ani, Tribunalul din Larino i-a achitat pe inculpați, hotărând că pentru moartea lui Gheorghe Radu nu există vinovați. Respectăm sentințele magistraturii, însă considerăm legitime expectativele de justiție ale soției și fiicei. Italia are obligația de a stabili faptele și de a verifica dacă un asemenea episod poate fi clasificat drept simplă fatalitate, la fel ca un accident rutier sau o rănire accidentală.

Împreună cu parohul din Nuova Cliternia și cu câțiva localnici am intervenit în mai multe ocazii la refacerea crucii așezate în șanțul în care a fost lăsat să moară Gheorghe, ne-am strâns în jurul familiei pentru a duce cazul atât în Parlament, cât și în Consiliul Regional prin mai multe interpelări, și am luptat împreună cu ei pentru a ridica vălul de deasupra fenomenului caporalatului din Puglia și Basso Molise cu scopul de a nu se mai repeta asemenea episoade. Vom continua să ne luptăm peste tot pentru ca să nu se așeze tăcerea asupra acelei morți la locul de muncă și pentru a i se face dreptate lui Gheorghe și tuturor muncitorilor agricoli exploatați, pentru lucrătorii ”clandestini” sau ”neregulari” (așa-numită muncă la negru) și imigranți care zilnic sunt utilizați pe câmpurile din sud, din Molise și Puglia».