in

Ancona: înjunghiată mortal la 26 de ani

O tânără româncă de 26 de ani a fost ucisă azi-noapte, în locuinţa sa din staţiunea Marcelli di Numana, în provincia Ancona, scrie “La Repubblica”.

Corpul semi-dezbrăcat al Adrianei Mihaela Simion a fost găsit luni dimineaţă de o prietenă si de logodnic. Fata a fost înjunghiată cu numeroase lovituri de cuţit, probabil în jurul orei 12 noaptea.

Carabinierii din Numana anchetează crima şi nu exclud ca asasinul să fi fost un client al româncei. Potrivit agenţilor, tânăra practica prostituţia şi era contactată de clienţi prin intermediul anunţurilor publicate în ziarul local. Potrivit primelor informaţii, din apartamentul româncei nu lipsesc bani sau bijuterii. Agenţii au găsit portofelul, documentele, precum şi 10 telefoane celulare şi două calculatoare.

Până în acest moment, carabinierilor le-a fost greu să identifice posibili martori, pentru că localitatea Marcelli Numana este frecventată mai ales de turişti, în timpul verii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ţinuţi în sclavie de conaţionali, în Sicilia

Hramuri ortodoxe în săptămâna 08- 14 aprilie 2013