in

Răpită din maternitate și vândută în SUA. O tânără din România și-a regăsit părinții după 25 de ani

Belle Barbu este o tânără născută în România, care a fost luată de la familia sa în urmă cu 25 de ani și vândută unei familii din America. Părinții știau de la medici că fiica lor murise şi au fost şocaţi când au văzut-o în viaţă anul trecut. Povestea româncei a fost prezentată în mai multe publicații străine.

Belle Barbu, acum în vârstă de 26 de ani, a aflat abia în 2019 că fost răpită din România atunci când era nou-născută și vândută în SUA. Ea a ajuns astfel să fie crescută de o familie din Utah.

După ce a mai crescut și a început să întrebe de ce nu seamănă cu părinții săi, i s-a spus că a fost adoptată când era bebeluș. Părinții adoptivi i-au explicat că s-a născut în România, într-o familie care nu a dorit-o.

Relaţia lui Belle cu părinţii ei adoptivi s-a deteriorat când a plecat la facultate, dar nu a încetat niciodată să se întrebe despre originile sale, scrie The Sun.

Şi-a regăsit familia cu ajutorul unui grup de Facebook

Belle a povestit că în 2019 a descoperit un grup pe Facebook care îi ajuta pe românii adoptaţi să-şi găsească familiile. Ea a decis să își lase detaliile şi a primit rapid răspuns de la femeia care conducea grupul, care i-a spus că îi recunoaște numele de familie original, Barbu.

În 48 de ore, femeia a reușit să îl contacteze pe fratele lui Belle, Moise, în vârstă de 20 de ani, pe o rețea de socializare. Ea a descoperit apoi că mai are încă o soră pe nume Simona, în vârstă de 33 de ani, şi un frate, Florian, în vârstă de 29 de ani. În cele din urmă au fost identificați și părinții ei biologici: Mama şi tatăl ei locuiau în Italia, lângă Roma.

Trei săptămâni mai târziu au vorbit la telefon. Părinţii ei erau săraci când ea s-a născut, în 1994 şi medicii le-au spus că este bolnavă, iar câteva zile mai târziu le-au transmis că a murit.

“Când m-am născut, în octombrie 1994, medicii le-au spus că sunt bolnavă, deşi nu au specificat ce am şi am fost ţinută în spital, în timp ce ei au plecat acasă. Câteva zile mai târziu, când s-au întors, li s-a spus că am murit. Când au plecat, o asistentă a fugit după ei pentru a le spune adevărul -că am fost luată şi vândută. Părinţii mei au folosit ultimii bani pe care îi aveau pentru benzină şi au mers la fiecare orfelinat pentru a încerca să mă găsească. Dar banii s-au epuizat, iar după un an nu au mai avut unde să se întoarcă,” a povestit Belle.

Întâlnire emoţionantă cu părinţii la Roma

Belle a luat apoi contact cu organizația Operation Underground Railroad (O.U.R.), care luptă pentru eradicarea traficului de copii în întreaga lume. Așa a aflat că nou-născuţii valorează zeci de mii de euro pentru reţelele de traficanţi, care falsifică certificatele de naştere şi vând bebeluşi agenţiilor pentru adopţie. Ea și-a spus povestea într-un interviu oferit fondatorului OUR.

Belle a reuşit să-şi întâlnească părinţii la Roma în 2019. “Am simţit o astfel de legătură cu ei. Să-mi iau rămas bun a fost dureros,” a spus tânăra, care de atunci nu i-a mai văzut.

Pandemia de coronavirus şi fondurile reduse au ţinut-o departe de ei, însă tânăra plănuiește să îi revadă cât mai curând posibil.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Dragnea infectat

Liviu Dragnea, confirmat cu COVID-19. S-ar fi infectat de la colegul de celulă

Veste rea pentru cei care pleacă în țară de sărbători: starea de alertă, prelungită oficial până pe 12 ianuarie