in

Expoziţia „Artiști români la Pontelongo 1960-1990”, în onoarea doctorului Livio Zanolini, salvatorului artiştilor pe vremea comunismului

Doctorul Livio Zanolini s-a născut în România, a emigrat în Italia pe timpul comuniştilor şi le-a dat o mână de ajutor tuturor artiştilor din ţară care vroiau să scape de ororile regimului. Acum aceşti artişti sunt comemoraţi printr-o expoziţie în oraşul Pontelongo (Padova).


 


 

Orășelul Pontelongo este important în viața doctorului Livio Zanolini. Peste 30 de ani a profesat aici ca medic de familie, ajutând sute de familii, ajutând la nașterea pruncilor sau la salvarea oamenilor. Nu este întâmplător așadar că a primit titlul de Cetățean de onoare în urmă cu câțiva ani și că acum i s-a dedicat o carte semnată de scriitorul Umberto Marinello, intitulată „Un ponte verso la liberta”!

Livio Zanolini, salvatorul artiştilor români

Nu de puține ori, de-a lungul activității sale profesionale, invita acasă artiștii români prezenți la Bienala de la Veneția, care își amintesc cu mare drag ospitalitea doctorului Zanolini. O parte dintre artiști au fost chiar ajutați să plece mai departe, uneori peste Ocean sau în celelalte țări occidentale, în timpul regimului comunist.

 

Povestea unui OM care i-a ajutat pe români: doctorul Livio Zanolini

Livio Zanolini recunoaște că dragostea pentru artă i-a fost insuflată de marele critic de artă Ion Frunzeti, care deseori poposea cu drag în pragul casei sale sau chiar rămânea câteva zile. Soția doctorului Zanolini, Rosy Baraldi s-a ocupat personal de expoziția „darurilor”, fiecare tablou, caricatură, sculptură având o poveste!

La prezentarea cărții „Un ponte verso la liberta” și la inaugurarea expoziției „Artiști români la Pontelongo 1960-1990” au participat, alături de sărbătorit, primarul din Pontelongo, Fiorella Canova, directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare de la Veneția , profesorul Rudolf Dinu și președintele Asociației Pro Loco Pontelongo, Andrea Vettorato.

Expoziția intitulată „Artiști români la Pontelongo 1960-1990” poate fi vizitată în Sottotetto Barchessa Villa Foscarini-Erizzo până în 3 noiembrie. În 26 /27 octombrie – și 1 / 2 / 3 noiembre între orele 10 – 12 și 15 – 18.

În zilele festive, vizitarea expoziției trebuie programată la Biblioteca orașului, numărul de telefon fiind 049 9776568.

Lucrările expuse sunt semnate de

  • HENRY MAVRODIN
  • JO TEODORESCU
  • TIBERIU NICORESCU
  • THEODOR HRIB
  • EDMONDO ZANOLINI
  • EUGEN CIUCA
  • HILDEGARDE KLEPPER
  • ANTON EBERWEIN
  • ION TITOIU
  • IOSIF TEODORESCU
  • VALENTIN IONESCU
  • MARCEL CHIRNOAGA
  • NELU PASCU

Crina Suceveanu

Expoziţie de artă românească la Piove di Sacco

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un mare sculptor comunist, Gheza Vida, comemorat la Accademia di Romania

Poetul Vasile David, inventatorul „prostoboilor”, a primit pentru această poezie mii de like-uri