in

De ziua Naţională, trupa Camuflaj va susţine primul concert la Roma. ”Ne vom aminti că România are suflet!”

Românii din capitala Italiei vor sărbători împreună Ziua Naţională a României. Evenimentul va avea loc pe 29 noiembrie, în Club Piccolo Mondo din Roma şi îi are ca invitaţi pe băieţii de la trupa Camuflaj.

Trupa Camuflaj îşi are originile în capitala Ardealului, la Cluj Napoca. În 2005, Pop Doru-Mihai (Blazon OneShot) şi Ionuţ Mihalca (Click) au hotărât să pună bazele unui proiect inedit în peisajul muzical românesc. Melodiile lor îmbină elemente hip-hop, reggae, dancehall, pop sau chiar electro.

Cele 2 EP-uri lansate la un label independent din oraşul natal, “Din Suflet” în 2005 şi “Încă aici”(2007) în colaborare cu F. Charm, au transformat numele Camuflaj într-un reprezentant de seamă al mişcării urbane din Cluj, conturând şi stilul original al trupei.

Propunerile de colaborări, concerte şi interesul pentru activitatea trupei au început să crească. Astfel, în 2008, băieţii au ţinut pasul cu explozia digitală şi au lansat clipul “Alb-negru”, în colaborare cu Vescan şi Anda Dimitriu.

O productie independentă, dar foarte bine pusă la punct la nivel video şi audio, a făcut senzaţie în 2008 pe YouTube. Acelaşi an le-a adus băieţilor 2 colaborări cu jamaicanii Lutah Fuyah şi Omar Perry, două figuri emblematice ale muzicii reggae, devenind astfel şi primul proiect reggae românesc ce a colaborat cu nume internaţionale recunoscute din această arie muzicală.

Anul 2009 a adus un salt mare în ascensiunea trupei, când băietii s-au mutat în capitală, după ce au semnat un contract cu casa de producţie Chill Brothers, având posibilitatea de a explora mai mult orizonturile muzicale ce îi înconjurau.

Cu ocazia lansării primului album oficial al lui Guess Who, “Locul potrivit”, Click şi Blazon au fost invitaţii piesei cu numărul 3 de pe album, un track special ce-i invită pe ascultători să ia o pauză de la cotidian şi să viseze mai mult.

La finalul unui an plin, Moş Crăciun le-a adus cel mai frumos cadou fanilor trupei: pe 24 decembrie 2009 s-a lansat “România”, primul single oficial Camuflaj, lansat sub egida Chill Brothers Records. Suportul video a avut în spate un proiect fotografic complex, unde câţiva fotografi din toate colţurile, au trimis fotografii proprii cu cele mai frumoase locuri din ţara noastră. Videoclipul s-a bucurat de un real succes, adunând peste 5 milioane de vizualizări pe youtube şi un feedback foarte bun din partea publicului.

Următorul single, “În jurul lumii”, a beneficiat de o promovare mai bună şi a avut un succes şi mai mare, ajungând în playlist-urile radio şi TV, cu peste 5 milioane de oameni care au alergat în jurul lumii pentru măcar 3 minute jumătate, împreună cu Camuflaj şi Anda Dimitriu.

Următoarele single-uri şi colaborări au ajutat la clădirea statutului de ambasadori ai muzicii bune, cu mesaj pozitiv în peisajul muzical românesc.

Fiindcă au atins o anume maturitate artistică, Click şi Blazon au vrut să-şi expună viziunea proprie asupra modului în care muzica ar trebui să sune, aşa că, în paralel cu piesele Camuflaj, au lansat o serie de promo-uri şi piese personale. Single-urile solo pe care le-au promovat, respectiv Click –Prima dată (feat. Fely) şi Blazon OneShot – Trecem peste (cu Kamelia), n-au dezamăgit ascultătorii şi au reuşit să creeze o legătură mai personală cu publicul.

Cărămidă peste cărămidă, băieţii au reuşit să construiască mai mult decât o fundaţie solidă la care lucrează cu mult suflet şi entuziasm. În timp ce pregătesc materialul trupei şi noul single Camuflaj, ultima ïspravă”a lui Blazon OneShot este videoclipul “Purtaţi de vânt”, lansat sub egida RedClover Media, o casă de discuri importantă din România. Pe de altă parte, Click le pregăteşte fanilor piesa ce poartă numele “Miraj”, o colaborare cu Florin Iordache, ex solistul trupei Krypton. Lansarea oficială va avea loc pe 8 decembrie 2013.

Băieţii călătoresc cu plăcere “în jurul lumii”, şi pentru prima dată vin să sărbătorească ziua naţională alături de românii din Italia, pentru a le reaminti să “aibă încredere în visul lor şi să caute dragostea în tot ce fac!”

Ioana Mihalca

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Clasă numai cu elevi străini, la Bologna. Consilier SEL: ”înapoiere pedagogică și culturală”

UPDATE 1 Decembrie în Italia, programul evenimentelor: Roma, Torino, Milano, Bologna, Prato, Padova, Villafranca, Marsciano, Sezze, Cassano D’Adda, Tuenno, Tivoli