in

Începând de astăzi, românii care călătoresc în Italia nu mai stau în carantină

Italia renunță începând de duminică, 16 mai, la carantina obligatorie de cinci zile impusă persoanelor care vin din România și din toată statele Uniunii Europene, precum și din Marea Britanie și Israel.

Guvernul italian a anunțat vineri că pentru a intra în țară rămâne necesar un test Covid negativ.

“Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a semnat un decret care prevede intrarea din țările din UE și din spațiul Schengen, precum și din Marea Britanie și Israel, cu un test negativ, depășind sistemul actual de mini-carantină”, ​​a declarat vineri un purtător de cuvânt al ministerului, relatează Reuters.

Vizitatorii din aceste țări erau obligați să intre într-o carantină de cinci zile și să facă două teste pentru coronavirus.

Acum, vizitatorii vor trebui doar să prezinte dovada unui rezultat negativ al testului.

Autoritățile italiene urmează să furnizeze și alte detalii privind noile reguli de călătorie, mai scrie sursa citată.

Roberto Speranza: “Din 16 mai se elimină carantina pentru cei care vin din țările UE și din zona Schengen”

Italia va extinde și așa-numitele zboruri „fără Covid”, în prezent în vigoare către și dinspre Statele Unite ale Americii, către Canada, Japonia și Emiratele Arabe Unite. În același timp, măsurile care blochează sosirile din Brazilia au fost extinse.

De asemenea, Italia dorește să le permită turiștilor din Statele Unite, Canada și Japonia să intre în țară fără carantină, dacă au fost vaccinați, a spus premierul Mario Draghi.

Liderii țărilor G7 – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, SUA și UE – urmează să se întâlnească în perioada 11-13 iunie, iar călătoriile vor fi cu siguranță pe ordinea de zi, notează Mediafax.

Mario Draghi a declarat că revenirea turiștilor este crucială pentru recuperarea celei de-a treia economii din zona euro, care a fost una dintre țările UE cele mai afectate de coronavirus.

Terasele cafenelelor și restaurantelor au fost redeschise în „zonele galbene” ale Italiei luna trecută, iar muzeele și cinematografele s-au redeschis, dar interdicția de circulație în timpul nopții, după ora 22:00, a rămas valabilă.

Rata infecțiilor din Italia a încetinit în ultimele săptămâni, iar până în prezent, aproximativ 26 de milioane de doze au fost administrate în țara cu 60 de milioane de locuitori, iar aproximativ opt milioane de persoane sunt complet vaccinate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Silvio Berlusconi a părăsit spitalul. „Este nerăbdător să revină la o activitate deplină”

crima arges

Caz şocant în Argeş. Mamă și fiu, găsiți fără suflare în curtea bisericii