in

Vicepremierul rus Rogozin a ameninţat că va trece prin România cu bombardierul. Băsescu: Trebuie aflat câtă vodcă a consumat

Rusia continuă şirul de atacuri la adresa României. Dacă până acum, presa aservită Kremlinului a dus o campanie de defăimare la adresa ţării noastre, a venit rândul oficialilor de la Moscova să facă declaraţii iresponsabile.

Aflat în vizită în Transnistria, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a scris pe contul său de Twitter că, la cererea SUA, autorităţile de la Bucureşti au decis să interzică tranzitul avionului său prin spaţiul aerian românesc şi că data viitoare va zbura cu un bombardier.

După ce preşedintele Traian Băsescu a susţinut că declaraţiile vicepremierul rus care au vizat ţara noastră au fost făcute, cel mai probabil, după ce „se împrietenise bine cu vreo câteva sticle cu vodcă”, Rogozin i-a replicat acestuia că se întreabă câte pahare a băut Băsescu pentru a avea curajul să închidă spaţiul aerian pentru avionul său.

Sâmbătă, 10 mai, avionul cu care Dmitri Rogozin se întorcea la Moscova, după o vizită la Tiraspol, a fost forţat să aterizeze de urgenţă în Moldova după ce a fost interceptat de avioane de vânătoare ale Ucrainei pentru că nu avea permis de zbor pe teritoriul Ucrainei. Dacă la venirea sa la Tiraspol, Rogozin a ajuns în Transnistria zburând pe deasupra României, la plecare, însă, avionul său nu a mai avut permisiunea să survoleze spaţiul aerian al ţării noastre.

Astfel, Rogozin a preciza pe Twitter, că „România, la cererea SUA, şi-a închis spaţiul pentru zborul meu. Ucraina din nou nu-mi permite. Data viitoare o să zbor cu (un bombardier de tip) TU-160”. „Da, domnilor români, vă vom explica în curând totul, cine sunteţi şi ce credem despre voi”, a adăugat Rogozin într-un alt mesaj.

Dmitri Rogozin este unul dintre personajele care gravitează în jurul Kremlinului, supus sancțiunilor anunțate de Uniunea Europeană alături de alţi oficiali ruși. Aceştia nu au dreptul să zboare în spaţiul Uniunii Europene. Sancţiunile vin în urma anexării Crimeei de către Rusia şi implicării acesteia în tensiunile din Ucraina.

Războiul declaraţiilor

În replică la ameninţările oficialului rus, Traian Băsescu a declarat, că trebuie aflat câtă votcă a consumat înainte să facă astfel de afirmaţii. În opinia preşedintelui, Rogozin a fost nervos şi „a vorbit gura fără el”.

„La astfel de declaraţii eu nu pot avea decât o singură reacţie. Trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declaraţii. E o declaraţie lipsită total de respect faţă de un alt stat, faţă de orice altceva ce nu reprezintă Mama Rusia”, a declarat Traian Băsescu, adăugând că Rogozin a rămas încă la modul de gândire al stalinismului.

Şeful statului a continuat seria de remarci la adresa vicepremierului rus: „Rogozin este un om extrem de impulsiv, de orgolios. Este evident că nu poţi să iei în consideraţie acest tip de declaraţii. Ce să ne spună Rogozin, cine suntem?

Dacă are nevoie, îi spunem noi lui cine suntem, dacă nu ştie. Şi îi pot spune eu că suntem o naţiune care a trăit între trei imperii, Imperiul Rus la răsărit, Imperiul Otoman la sud şi Imperiul austro-ungar la vest şi suntem tot aici, ei ar trebui să plece de pe-aici. Ăştia suntem noi, iar Rogozin ar trebui să bage bine în cap lucrul acesta”.

„Rogozin nu este un diplomat, dar nu poate rămâne fără o replică pe măsura lui. Rogozin este nebunul regelui. El are rolul să enerveze şi dacă îl iei în serios trebuie să iei măsuri extrem de costisitoare”, a revenit Băsescu. „Mă întreb câte pahare a golit Băsescu pentru a prinde curaj să închidă spaţiul aerian pentru avionul nostru”, a replicat şi Rogozin pe Twitter.

Mai mult, acesta l-a luat în colimatoriu şi pe premierul Victor Ponta. Rogozin atras atenţia cu privire la declaraţiile premierului român, care a spus că ar fi putut decide în locul preşedintelui ca România să ridice avioanele de la sol pentru a intercepta aeronava demnitarului rus. „Atrag atentia Ministerului rus de Externe asupra declaraţiilor acestui politician. Premierul român crede că ar fi trebuit folosite interceptoarele în spaţiul aerian pentru a forţa aterizarea avionului lui Rogozin”, scrie Rogozin pe Twitter.

MAE: Amenințările cu bombardierul sunt foarte grave

Ministerul Afacerilor Externe a fost foarte ferm în această chestiune. A apreciat că amenințarea cu folosirea unui bombardier reprezintă „o declaraţie foarte gravă” și a solicitat autorităţilor de la Moscova să precizeze public dacă afirmaţiile citate reprezintă poziţia oficială faţă de România. „Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu surprindere de postarea de astăzi, 10 mai 2014, de către vicepremierul guvernului Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, pe microblogul său, conform căreia «România, la cererea SUA, şi-a închis spaţiul pentru zborul meu. Ucraina din nou nu-mi permite. Data viitoare o să zbor cu TU-160».

Ministerul Afacerilor Externe apreciază că ameninţarea cu folosirea unui bombardier strategic rus de către un vicepremier rus reprezintă o declaraţie foarte gravă, în actualul context regional, în care Federaţia Rusă a încălcat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, iar forţe separatiste proruse violează grav ordinea publică din statul vecin”, se arată în comunicatul MAE.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe solicită autorităţilor de la Moscova, Ministerului rus de Externe, „să precizeze public dacă afirmaţiile citate ale vicepremierului Rogozin reprezintă poziţia oficială a guvernului Federaţiei Ruse faţă de România ca stat membru UE şi NATO”. „În acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Externe a reamintit că România a susţinut, susţine fără echivoc şi respectă întru totul regimul de sancţiuni instituit de Uniunea Europeană în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, se mai arată în comunicat.

MAE a precizat că, „potrivit articolului 1(1) din Decizia 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea: «Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia de către persoanele fizice responsabile pentru acţiuni care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei şi de către persoanele fizice asociate acestora, astfel cum figurează în anexă„ (s.n), anexa conţinând lista persoanelor sancţionate». Dmitri Rogozin se regăseşte, desigur, în anexa conţinând lista persoanelor sancţionate”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Semnal de alarmă tras de profesorul Francesco Paganelli: „Copiii români nu știu sau ignoră istoria țării lor”

Drama unei familii de români din Italia: „Pe seama bolii copilului meu, unii au încercat să-şi facă imagine de binefăcători”