in

Studentă violată la Milano, român arestat. Salvini (Lega Nord): „Castrare chimică”

Faptele datează de pe 28 iunie, dar ştirea a fost dată mai târziu pentru a nu se compromite ancheta. În noaptea de 28 iunie, la 3 dimineaţa, o tânără a fost violată şi bătută în mod sălbatic de doi români într-un parc de lângă piazza Santissima Trinità, într-o zonă centrală.

Victima este o studentă poloneză de 23 de ani, care se află la Milano în cadrul programului Erasmus.

Unul dintre cei doi violatori a fost arestat, în timp ce complicele este căutat. Cei doi dormeau în canalele subterane de ventilaţie. Ieşeau din canale în inima nopţii şi începeau să vâneze tineri în stare de ebrietate, ieşiţi din discoteci, pe care să-i jefuiască.

Tânăra poloneză, în Italia în cadrul programului Erasmus, însă nu era beată. În seara de 8 iunie a ieşit dintr-un local de pe via Tito Speri, unde şi-a petrecut seara în compania amicilor, şi se îndrepta spre casă, în zona piazza Firenze.

După ce a făcut câţiva paşi a fost abordată de cei doi, a încercat să meargă mai departe, însă a fost prinsă şi târâtă într-un colţ întunecos, lovită cu sălbăticie cu pumnii şi picioarele şi violată.

Cei doi atacatori au abuzat de mai multe ori de victima lor, abandonând-o apoi seminudă şi sângerând, furându-i poşeta şi celularul.

În aceste condiţii dramatice, studenta s-a dus la cazarma carabinierilor de pe corso Sempione, cerând ajutor.

Imediat a fost dusă la clinica Mangiagalli, unde a primit toate îngrijirile de rigoare şi medicii au confirmat teribila violenţă suferită.

Carabinierii au început imediat ancheta. Pe 28 iunie l-au capturat pe unul dintre răufăcători, S.O., de 20 de ani, cu antecedente penale, datorită camerelor de luat vederi şi a testului ADN.

„Urăsc femeile perverse”, deviza violatorilor arestați la Milano

Complicele, în schimb, conaţional şi probabil de aceeaşi vârstă, este căutat şi se pare că a fugit în România. Ştirea a fost dată mai târziu pentru a nu se compromite ancheta.

Românul arestat a fost capturat datorită camerelor de luat vederi şi a probei ADN.

Însă nu pare deosebit de îngrijorat, având în vedere că le-a spus carabinierilor, potrivit presei: „Oricum ies imediat…„.

Această declaraţie a suscitat furia lui Matteo Salvini (foto), secretarul Lega Nord, care cere castrarea chimică pentru violatori.

Într-o postare pe Facebook, Salvini scrie: «În iunie, în plin centrul bietului meu Milano, o fată a fost violată. Unul dintre nenorociţi a fost prins, un român de 20 de ani. Carabinierilor le-ar fi spus, râzând, „oricum ies imediat”. Înţelegeţi ce frică face acest stat delincvenţilor?».

Matteo Salvini relansează apoi o propunere care reapare mereu în dezbaterea publică privind siguranţa: «Dacă ar fi după mine, CASTRARE CHIMICĂ şi nu mai râde deloc», scrie secretarul Lega Nord recurgând la majuscule care, în gramatica internetului, echivalează cu un urlet.

Potrivit datelor Chesturii, în 2013 la Milano au fost comise 488 de violuri.

 

Iniţiative ale parlamentarilor români: scutirea de rate şi castrarea violatorilor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un euro pomană pentru morţii din diaspora, solicitare din partea unui ministru al Guvernului Românie

Horia Corneliu Cicortaş: «Există o problemă generală a „produsului cultural românesc” cerut azi în Italia»