in

Thiene, număr românesc pe o maşină sechestrată de Equitalia

Luni 8 septembrie, la ora 09.15, o patrulă a Consorţiului de Poliţie Locală Nordest Vicentino, angajată în supravegherea zonelor adiacente pieţei săptămânale din Thiene, a constatat că mai multe persoane coborau dintr-un autoturism Opel Vectra cu numere româneşti, îndreptându-se apoi spre piaţă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Patrula a procedat la oprirea şi controlarea autoturismului în chestiune, la bordul căruia a fost identificat P.V., bărbat de 41 de ani de naţionalitate română, rezident la Maglie (LE), dar domiciliat la Asolo (TV).

S-a constatat că la maşina în chestiune au fost puse numai recent numere româneşti şi, potrivit numărului şasiului, a rezultat că este vorba de o maşină deja înmatriculată în Italia şi în privinţa căreia fusese emis un ordin de sechestru administrativ înscris la PRA de către Equitalia Emilia Nord Spa.

Potrivit publicaţiei „Vicenza Piu”, vehiculului nu i se făcuse verificarea tehnică şi nici nu fusese asigurat şi, pe lângă aceasta, numerele italieneşti nu rezultau a fi fost vreodată radiate.

Motiv pentru care maşina a fost supusă sechestrului administrativ şi şoferul a fost sancţionat potrivit următoarelor articole din Codul Rutier:

– art. 214 – circularea abuzivă cu vehicul supus sechestrului administrativ 770,00 €;
– art. 193 – lipsa asigurării – 841,00 €;
– art. 80 – lipsa inspecţiei tehnice – € 235,00;
– art. 100 – circulare cu numere de înmatriculare ce nu aparţin maşinii – (sechestrare vehicul trei luni).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Avea un sclav român, întreprinzător italian arestat. Românul muncea de la 6 la 23 şi bea apă cu animalele

PSD a înfiinţat o filială la Frosinone, mobilizare generală pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta