in

Cronica unei zile de neuitat: Torino, entuziasm şi gaze lacrimogene

Este destul de dificil, câteodată, să faci muncă de teren. Pentru a nu lăsa dubii asupra corectei informări, deseori reporterului i se cere să se dezbrace de el însuşi, să privească fapte şi personaje cu luciditatea morbidă a medicului legist, să facă abstracţie de sentimente şi simpatii. Din acest punct de vedere, probabil, turul II al alegerilor prezidenţiale 2014 m-a prins descoperit: am trăit aceste evenimente cu intensitatea, amărăciunea, hotărârea şi exuberanţa cu care a făcut-o fiecare dintre miile de oameni care s-au aşezat la rândul ce ducea la cabina de vot.

Scrutinul din 16 noiembrie a început la Torino cu multe ore înaintea deschiderii oficiale a secţiei de votare. Încă de la ora 02.30, primii electori, mobilizaţi pe reţelele de socializare prin evenimentul „Ceaşca de democraţie”, şi-au ocupat locul în faţa porţilor Consulatului.

Începând de la 5.00, coada a început să crească: cunoscuţi de o viaţă sau oameni care s-au întâlnit doar virtual şi-au dat întâlnire, dornici să îşi aleagă preşedintele. Fiecare şi-a adus un termos de cafea sau o punguţă de pişcoturi cu care îl îmbie pe necunoscutul de alături, este atmosfera aceea magică în care se pot naşte prietenii fără moarte.

La 7.00 se deschide secţia de votare. Ziua cea mare a început. Spre deosebire de primul tur, accesul în pasajul din curtea consulatului este restricţionat, intră doar câte 20 de persoane după care poarta de metal se închide cu un lanţ.

Pentru această zi, autorităţile au pregătit 7.200 de buletine de vot (prea multe pentru capacitatea fizică a unei singure secţii, prea puţine pentru peste 50.000 de români care locuiesc în oraş) 3.000 de declaraţii pe propria răspundere, 7 cabine, 7 ştampile şi… doar 6 membri ai comisiei: reprezentantul PER nu a mai venit. Între timp, numărul celor aflaţi la rând ajunge la 500, coada ocupă întreg trotuarul străduţei şi apoi coteşte pe bulevardul următor.

Grupul de „ceşcari”, cu tricouri verzi pe care se citeşte „Om de rând – Neam trezit – La ceaşca de democraţie” împart declaraţii pe propria răspundere celor care nu au.

La 7.15, când începe să se lumineze, coada se întinde deja pe 500 de metri, apropiindu-se de următoarea intersecţie. Poliţia rutieră masează câteva echipaje pe străzile adiacente, în curând se va întrerupe circulaţia pentru a se evita situaţii neplăcute.

La 8.45 lumea începe să vocifereze, sunt temeri că cineva va încerca să încetinească procesul de vot. Cineva scrie pe zidul clădirii, cu spray roşu, „Parlamentul României cuib de vipere”. Rândul se întinde acum pe trei străzi, aproape înconjurând zona consulatului. Trecătorii privesc scena uimiţi şi cer informaţii celor ce aşteaptă: nu s-a mai pomenit aşa ceva la Torino!

La ora 10.00, norocoşii care au sosit la 6.30 intră în secţie. Protestele izolate se unesc într-unul singur, puternic, determinat, fără ură: „Vrem să votăm!” După o oră, deşi nu au fost probleme, apar forţele de ordine, cu echipament antitero complet. Între timp apar informaţii despre dispariţia unei ştampile: cuiva, grăbit, emoţionat sau şi una şi alta, pe când introducea buletinul de vot i-a scăpat în urnă. Ulterior, la deschiderea urnei, va fi recuperată.

La 11.00, scutierii intră în clădire pe intrarea principală şi apar în curtea din spate, pe unde se face accesul către secţie, aşezându-se în dispozitiv. Acela este teritoriu românesc, lumea interpretează gestul ca pe o ameninţare şi începe să huiduiască. Şeful DIGOS pricepe imediat şi ordonă retragerea: cordonul va fi repoziţionat în faţa porţilor şi are scopul de a diminua efectul de pâlnie – cei din primul rând riscând să fie zdrobiţi de grilaj. Oamenii înţeleg şi se retrag câţiva paşi: ei au venit să voteze, nu să se bată cu poliţia. Şi poliţiştii sunt impresionaţi, unul dintre ei îmi şopteşte: „Dacă aş fi în locul vostru, şi eu aş face la fel!” 1.000 de oameni au votat deja, este record absolut.

Se apropie ora prânzului şi 3.000 de români aşteaptă cu stoicism. Rândul este atât de impresionant încât pelerinajul de-a lungul şirului de oameni, pentru a filma cu telefonul grozăvia, devine un „must” pentru fiecare nou venit. Răbdarea ajunge la limite şi din ce în ce mai multe voci încep să-l acuze făţiş pe premierul Ponta de obstrucţionarea votului diasporei. Mesaje, înregistrări video şi fotografii inundă reţelele de socializare şi sunt preluate de televiziunile din ţară. Vine lume în continuare, însă este evident că nu vor apuca să voteze, aşa că unii renunţă, alţii se organizează şi pleacă spre alte secţii de votare – este mult mai sigur şi rapid să mergi la Aosta, cale de 120 de kilometri.

Coada s-a mai scurtat parcă la ora 15.00, deşi abia acum reuşesc să voteze cei sosiţi la 7.30. Se scandează, se discută, se dau interviuri presei şi se glumeşte cu scutierii. Protecţia Civilă oferă ceai cald.

Se lasă întunericul. Este ora 18.00 şi mai sunt 1000 de oameni la coadă, plus o „coadă mică”, rezervată gravidelor şi celor cu copii mici, care intră pe uşa principală. Daniel Robu, croitorul român devenit celebru, aduce un enorm steag tricolor care este plimbat pe deasupra rândului, ca pe stadion. 2850 de oameni au reuşit să-şi exprime opţiunea. La „coada mică” timpul de aşteptare este de circa o oră, de departe pare a fi o parcare de cărucioare.

Este 19.30, şi tocmai ies cei ce aşteaptă de la ora 10.00. Încă 500 în coadă.


La 20.00 secţiile de votare din ţară s-au închis şi apar primele exit polluri. Pentru câteva minute rândul se transformă într-o demonstraţie anti Ponta. Spiritele încep să se încingă, mulţi simt, instinctiv, că nu vor apuca să voteze.

Ora 21.00. Gata, porţile s-au închis. Scutierii s-au retras în curtea consulatului şi lumea se năpusteşte furioasă, reuşind să deschidă grilajele grădinii adiacente. Geamurile consulatului devin ţinte, prin aer zboară scaune, ghivece de flori şi un cauciuc uzat. Cineva încearcă să sară gardul, însă scandalul este provocat de un mic grup mai agitat, ceilalţi continuă să huiduiască şi să strige „Vrem să votăm!” însă rămân la distanţă.

Se aude o pocnitură şi curtea se umple de o ceaţă densă: este iute gazul, îţi irită imediat ochii şi pare că ai fi inhalat foc – îţi vine să-ţi vomiţi plămânii! Lumea se regrupează în faţa legaţiei, însă poliţiştii intuiseră deja mişcarea şi aveau pregătite două cordoane. Se lansează din nou încărcături lacrimogene, în afara consulatului de această dată, pe stradă. Cineva găseşte un bidon cu sticle goale care zboară spre scutieri.

Toată lupta durează câteva minute bune, sub privirile nedumerite ale locatarilor blocului de alături. Apoi, cordonul de poliţişti se apropie, presează, fără să folosească însă forţa brută. Uşor, lucrurile se calmează. Doi indivizi, cam băuţi şi cu chef de arţag, sunt puşi la respect de ceilalţi: n-am venit să ne bătem cu jandarmii, am vrut doar să votăm. Şi, în final, bucuria şi aclamaţiile la vestea că Johannis, favoritul diasporenilor, a câştigat.


La Torino au reuşit să voteze 3647 de români, frecvenţa fiind de 1 vot la fiecare 14 secunde. Cele 3642 de voturi valide au fost împărţite de Victor Ponta, 371 (8,7%) şi Klaus Johannis, 3271 (89,7%). În urma incidentelor trei manifestanţi şi doi poliţişti au fost răniţi uşor, operându-se o arestare. Pe tot parcursul zilei au dat o mână de ajutor, au transmis în direct sau au asistat Andreea, Nicoleta, Oana, Diana, Bianca, Simona, Răzvan, Ovidiu, Liviu, Cătălin (grupul Ceşcarilor), Adrian Chifu, Adrian Ichim, Paul Croitoru, Cristi Igescu (UDRI), Costel Buliman (PDL), Marian Turea (PSD), Anca Manolea, Luiza Diculescu şi Naty Dănilă Popescu (Radio Torino Internaţional), Paolo Coccorese (La Stampa), Mihai Melinescu (TVR), Constantin Pletosu (ANSA).


Eugen Vîlcu, Torino

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Războiul din PSD Diaspora s-a mutat în Spania: ”Alegeri secrete într-o locație securizată cu pază privată”

Pavia, și-a tăiat soţia pe faţă cu un cuţit. „Aşa nu se mai uită nimeni la tine”