in

San Salvo, atac la benzinărie cu camionul pe post de berbec

Camion pe post de berbec pentru a desprinde şi scoate seiful unui distribuitor automat de carburanţi din San Salvo (provincia Chieti).

Sistemul de alarmă şi intervenţia tempestivă a carabinierilor de la nucleul operativ al Companiei din Vasto, provincia Chieti, şi de la unitatea locală a permis depistarea a cinci hoţi români. După ce au golit seiful într-o zonă izolată din apropiere de A14 după ce au tăiat gardul metalic, hoţii urcau la bordul unei maşini Lancia Lybra neagră care îi aştepta cu un complice la volan.


Fugarii au fost interceptaţi şi urmăriţi mai mulţi kilometri de o patrulă a Poliţiei Statale din Pescara Nord până în dreptul punctului de taxare autostradală Val Vibrata (Teramo), unde au fost opriţi.

Pe timpul fugii pe autostradă banda a încercat să scape de pradă, circa 4.000 de euro, însă banii au fost imediat recuperaţi de o altă patrulă a poliţiei rutiere. La momentul opririi unul dintre cei cinci componenţi ai bandei a reuşit să fugă în timp ce cei patru complici ai săi au fost reţinuţi cu acuzaţia de complicitate la furt calificat şi distrugere.

Banda a folosit pentru acţiunea sa un camion furat din hala unei firme de materiale mecanice din zona industrială din San Salvo, unde a intrat şi în posesia unui Fiat Panda, fără numere întrucât urma să fie înmatriculat.

Cristian Gubundreanu, „jefuitorul cu ochi de gheaţă”, a dat lovituri la trei bănci, prins la Gallipoli

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ratingul Italiei declasat de S&P: la acelaşi nivel cu România

Milano, îngrijitoare româncă de 44 de ani arestată: o maltrata pe bătrâna pe care trebuia să o asiste