in

Într-o ţară de şomeri, vin străinii la muncă. Muncitoarele din Bangladesh, la mare căutare într-o comună vâlceană

În mai multe localități din România, sărăcia şi lenea fac casă bună. Oamenii preferă să trăiască din ajutorul social sau din pensiile bătrânilor, decât să se angajeze pe salariul minim pe economie. Locuitorii din Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, refuză să se angajeze la fabrica de confecţii textile din comună, deoarece salariul este prea mic, scrie Adevărul.

„Când am adus acest investitor în Bărbăteşti, am crezut că se vor bate oamenii pe cele 300 de locuri de muncă. Din păcate, nu a fost aşa. Fabrica are acum doar 28 de angajaţi din toată zona, de pe lângă Horezu. Degeaba am lipit afişe prin staţiile de autobuz şi am mers prin comune, pe la primării, să le spunem că avem locuri de muncă, că organizăm cursuri de calificare. N-a venit nimeni, oamenii nu vor să muncească”, a declarat primarul Constantin Banacu.

Deranjat că locuitorii din comuna pe care o păstoreşte nu vor să se angajeze la fabrica de confecţii textile, care va produce haine pentru englezi, primarul Banacu a cerut ajutor din străinătate, iar răspunsul a fost prompt: Bangladeshul ar putea trimite la Bărbăteşti câteva zeci de muncitoare. „La o întâlnire a Camerei de Comerţ şi Industrie, am zis că suntem dispuşi să apelăm şi la forţă de muncă din China sau Filipine. La scurt timp am primit un telefon din partea unui reprezentant al Ambasadei Republicii Bangladesh în România. Mi-a spus că ei au oameni în Piteşti şi în alte câteva oraşe, şi că ar putea trimite şi la noi muncitoare, că sunt foarte bune în domeniul confecţiilor textile. M-aş bucura să aducă măcar 50 sau 60 de persoane, că avem unde să le cazăm”, a declarat Banacu, pentru Adevărul.

Pentru munca prestată, muncitoarele din Bangladesh ar urma să primească salariul minim pe economie, dar şi bonuri de masă şi cazare în două şcoli dezafectate din comună.

Satul leneşilor

Situaţia din comuna vâlceană nu este singulară. Asistații social dintr-o comună din Botoșani refuză locurile de muncă oferite de o fabrică de confecții și preferă să trăiască în sărăcie. Explicația lor? Munca e prea grea, iar salariile sunt mici.

Salarii de 1.000 de lei și condiții bune de lucru, transport gratuit, bonuri de masă și chiar calificare pentru începători. Asta le-a oferit localnicilor din Dângeni o firma de confecții care şi-a deschis fabrică în Botoșani. Culmea, din cele 50 de posturi puse la bătaie, doar pentru 14 s-au găsit doritori.

“Au refuzat din start, fără să analizeze prea bine condițiile în care se pot angaja. O reticență accentuată, pot să spun, vine din partea persoanelor care primesc ajutor social. S-au obișnuit cu această formă de ajutor și continuă așa, li se pare că e destul,” a explicat Simona Burghianu, referent la Primăria Dângeni.

Primarul comunei Dângeni este dezamăgit de atitudinea localnicilor, dar speră să-i convingă până la urmă să se apuce de muncă. În comuna Dângeni sunt doar 200 de persoane care au loc de muncă dintr-un total de 3.300 de locuitori.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Chirie astronomică la consulatul de la Roma, interpelare PNL: „19.800 de euro pe lună este exagerat”

Contractele „româneşti” indignează Italia. «Este o exploatare cinică a lucrătorilor»