in

Băsescu, îngropat în dosare penale. Fostul preşedinte, cercetat pentru furt

Unul după altul, dosarele penale care îl au protagonist pe fostul preşedinte Traian Băsescu sunt redeschise la cererea Parchetului General. Judecătoria Sectorului 1 a confirmat reluarea cercetărilor în dosarul „Ţigancă împuţită”, dosar în care fostul şef de stat este urmărit penal pentru furt, furt calificat şi insultă.

Tot în acestă lună, aceeaşi instanţă a dispus redeschiderea urmăririi penale şi în dosarul „Casa din Mihăileanu”, anchetă ce vizează modul în care fostul şef al statului a obţinut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală, Traian Băsescu urmând să fie cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii.

Acuzat de discriminare

Aflat pe rolul instanţelor încă din 2007, dosarul „Ţigancă împuţită” vizează modul în care Traian Băsescu s-a comportat faţă de jurnalista Andreea Pană, care l-a filmat în timp ce se afla la cumpărături într-un hypermaket. Supărat din cauza insistenţei jurnalistei de la Antena 3, fostul şef de stat i-a luat telefonul mobil adresându-i-se cu apelativul „păsărică”.

După ce Traian Băsescu s-a urcat în maşină, telefonul jurnalistei l-a înregistrat în timp ce o numea pe aceasta „ţigancă împuţită”. Deşi înregistrarea respectivă a fost ştearsă, ulterior, când telefonul a fost restituit, angajaţii postului TV au reuşit să recupereze înregistrarea care a fost făcută publică.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancţionat în mai 2007 pe Traian Băsescu cu avertisment, stabilind, cu unanimitate de voturi, că utilizarea expresiei „ţigancă împuţită” de către fostul şef al statului la adresa jurnalistei Andreea Pană este o discriminare.

Scandalul Firea-Băsescu

Tot Parchetul ICCJ a dispus, în 11 martie, începerea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, în dosarul în care purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, îl acuză pe fostul preşedinte de şantaj.

„Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a fost declaraţia care a făcut-o pe Firea să depună o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

Băsescu: Mă aştept la 60-80 de dosare

Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, că se aşteaptă ca pe numele său să fie deschise 60-80 de dosare penale.

În plus, fostul şef al statului l-a atacat pe procurorului general Tiberiu Niţu. „Sigur, e mai importantă situaţia unui apartament (dosarul “Casa din Mihăileanu” – nr.) decât cum au murit peste o mie de oameni la Revoluţie, în Bucureşti. E mult mai frământat domnul Tiberiu Niţu de casă decât de cum au murit oamenii la Revoluţie. Domnul Niţu, întâmplător, trăgea la Revoluţie”, a mai susţinut Băsescu.

Într-o postare pe Facebook, intitulată „Obsedatul”, fostul şef al statului afirmă că premierul Victor Ponta a făcut o obsesie care se numeşte Traian Băsescu, obsesie în virtutea căreia, cu ajutorul lui Tiberiu Niţu şi a altor procurori, precum şi a unor televiziuni de casă, încearcă să-l distrugă pe el şi pe familia sa.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dezbateri importante la Comisia românilor de pretutindeni: înființarea de Centre Comunitare Românești și metodologia pentru Congresul Diasporei

Stereotipuri despre romi: „Trebuie să se întoarcă la ei acasă”, dar majoritatea sunt italieni